Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie verifica daca fostul ministru social-democrat al Transporturilor, Miron Mitrea, a primit “foloase necuvenite” de la afaceristii Cristian Burci si Florian Walter, cercetarile fiind facute intr-un dosar in care este vizat si fostul sef al CNCFR, Mihai Necolaiciuc. De altfel, dosarul care il vizeaza si pe Mitrea a fost disjuns de procurorii DNA dintr-un alt dosar in care anchetatorii l-au trimis in judecata pe Mihai Necolaiciuc pentru achizitii facute cu incalcarea legii, fapt care a dus la prejudicierea bugetului CNCFR. “Avand in vedere ca din cercetarile efectuate exista indicii cu privire la savarsirea de fapte penale si de catre alte persoane, disjunge in vederea continuarii cercetarilor a aspectelor privind verificarea legaturii de cauzalitate intre atributiile de serviciu, respectiv folosirea influentei si autoritatii functiei de conducere in partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de catre numitul Mitrea Miron Tudor (fost ministru al Transporturilor) si acceptarea de catre acesta (direct si prin intermediari) a unor astfel de foloase de la numitii: Arnautu Eugen, Burci Cristian Ionel, Walter Florian (fost Busca), care au fost beneficiarii unor importante contracte cu societatile si companiile nationale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor in perioada 2002 – 2004″, arata procurorii DNA intr-unul din cele trei rechizitorii prin care l-au trimis in judecata pe Mihai Necolaiciuc.