* Comuna Cerasu, cea mai afectata
Codul galben, de furtuni si ploi abundente, valabil si pentru Prahova, anuntat pentru sfarsitul de saptamana recent incheiat, s-a adeverit. A plouat cu galeata, in reprize, suficient ca sa produca probleme in unele localitati, primele inregistrandu-se chiar de vineri seara, la Sinaia. Aici, din cauza faptului ca a plouat torential, canalizarea nu a mai facut fata debitului prea mare si, pe anumite portiuni, DN1 a fost inundat, pompierii fiind solicitati, totodata, si ca sa evacueze apa din doua gospodarii.
Ca de fiecare data cand ploua mai tare, si la Ploiesti au fost ceva probleme, in mod special pe Strada Tanarul Muncitor si in Cartierul Bereasca.
Patru echipaje au intervenit pentru a scoate apa din gospodariile localnicilor si in satul Marginenii de Jos, comuna Filipestii de Targ. Dupa cum am aflat, ieri, de la reprezentantii Institutiei Prefectului Prahova, conform datelor transmise la Ploiesti, se pare ca urmarile cele mai serioase le-au avut recentele ploi in comuna Cerasu. Astfel, in zeci de zone ale comunei au fost inregistrate alunecari de teren, fapt ce a determinat scoaterea partiala sau totala din circulatie a mai multor cai de acces. Totodata, conform datelor transmise de catre primar autoritatilor judetene, din cauza viiturilor, au fost dislocate si luate de apa zece punti pietonale care se aflau peste raul Drajna, mai multe zeci de familii ramanand izolate.
N. DUMITRESCU














