Autoritatile romane, acuzate ca urmaresc unirea cu Moldova
Autoritatile romane urmaresc unirea cu Moldova, precum si redobandirea Basarabiei de Sud si a Bucovinei de Nord. Iar dorinta de expansiune va avea consecinte grave: pierderea Transilvaniei. Acestea sunt declaratiile analistului de origine moldoveana Zurab Todua.
Acesta a adaugat ca oficialii romani pun la cale un plan de expansiune a teritoriului Romaniei care va afecta Republica Moldova si Ucraina. Pe de alta parte, acesta sustine ca tocmai aceste planuri vor conduce la pierderea unor teritorii ce apartin Romaniei.
“Trebuie sa ne reamintim ca, pentru unguri, Transilvania reprezinta ceva mai mult decat Kosovo pentru sarbi”, a declarat analistul.
Zurab Todua a precizat ca acest “joc” expansionist al Romaniei a fost discutat si de presedintele moldovean in exercitiu, Vladimir Voronin, si de presedintele rus Dmitri Medvedev.
Analistul considera ca, dupa revoltele postelectorale de la Chisinau, Bucurestiul a trecut de la o politica rezervata fata de Chisinau la una expansionista.
“Este clar ca la Bucuresti se considera ca UE nu numai ca nu se va opune, dar va acoperi si toate cheltuielile de “unificare”. De altfel, chiar UE, care are o atitudine ciudata fata de declaratiile presedintelui Romaniei, Traian Basescu, lasa sa se creada astfel”, a spus analistul moldovean.
Analistul Zurab Todua este un cunoscut sustinator al comunistilor moldoveni. De curand, el a lansat volumul “Moldova si comunistii moldoveni”.
Traian Basescu:
“Romania sustine integritatea teritoriala a Republicii Moldova”
Romania recunoaste Republica Moldova si sustine integritatea teritoriala a statului vecin, a declarat ieri presedintele Traian Basescu, adaugand ca “viziunea noastra este ca, mai devreme sau mai tarziu, Moldova va deveni un stat membru al UE”. Seful statului a adaugat ca, pana la acel moment, “este important ca procesele democratice din Republica Moldova sa se consolideze”. Declaratia a fost facuta la Sulina, cu ocazia lansarii Programului ARC – 2009 – program de tabere destinat copiilor si tinerilor etnici romani de pretutindeni.
El a aratat ca, in urma cu 20 de ani, si Romaniei “ii era greu sa inteleaga ce inseamna drepturile cand era vorba de cultura minoritatilor”.
Acum, tara noastra are una dintre cele mai moderne legislatii din Uniunea Europeana, deoarece “am invatat ca a trai in Europa insemna a-l respecta pe fiecare”, a spus Traian Basescu.
Seful statului s-a declarat impresionat de “taria si vointa” copiilor care apartin minoritatii romane din alte state de a invata in limba materna.
“Am vazut prigoana mai mult sau mai putin violenta cu privire la dorinta voastra de a va pastra limba”, am vazut ce s-a intamplat “in unele scoli din Transnistria”, a continuat Basescu.
“Pentru lucrul acesta, va multumesc si voua, si familiilor voastre, si dascalilor vostri”, a incheiat el.














