Mai bine de jumatate si-au restrans semnificativ activitatea, peste 15 la suta au intrat, deja, in faliment si doar circa un sfert dintre cele aproximativ 620.000 de intreprinderi mici si mijlocii existente la nivel national nu au fost afectate, deocamdata, de criza economico-financiara, potrivit unui studiu al Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania. Scaderea drastica a volumului productiei – ca urmare a diminuarii semnificative a cererilor din partea beneficiarilor, fiscalitatea excesiva si accesul greoi la contractarea unor credite bancare sunt, conform studiului, principalele probleme cu care se confrunta micii intreprinzatori.
De altfel, din cauza datoriilor pe care le inregistrau la bugetul statului, IMM-urile nu pot accesa nici fondurile puse la dispozitie, in conditii avantajoase ( e vorba despre circa 5 milioane de euro) de catre Agentia pentru implementarea proiectelor si programelor pentru intreprinderile mici si mijlocii. Mai exact, conform declaratiei vicepresedintelui aceste agentii, Dumitru Nancu, dintre cele 3.196 de cereri de finantare depuse de tot atatia intreprinzatori, doar circa 8 la suta au fost declarati eligibili si vor semna contractele de finantare, tocmai din cauza debitelor neachitate la bugetul statului. „Sigur, sumele de care pot beneficia aceste firme nu sunt colosale, dar uneori acestea pot face diferenta dintre a inchide un business si a continua afacerea”, a conchis acesta.
C.D.














