Scoala de Meserii (II)
Conceputa si realizata in stil clasic, cladirea era sobra si impunatoare. Ea avea un corp principal cu fata spre strada Valeni, dar cu latura dreapta ajungand pana in Calea Oilor. Acesta era dominat de o parte centrala, nu cu mult iesita in relief, dar mult mai staruitor “lucrata”. La parter era practicata intrarea principala, cu cinci trepte largi, cu o usa dubla sub o copertina de fier. La etaj, un balconas ingust cu balustrada in atica in care raspundea o usa -fereastra intre doua perechi de pilastri angajati cu capiteluri corintice. In acoperisul inalt si mansardat, invelit cu solzi de tabla se gasea ridicat un foisor care domina edificiul. Pe fata estica a acestuia, intr-un ancadrament de zidarie si stuc o usa-fereastra si un balconas cu balustrada, asemanatoare cu cele de la etaj, dar de mai mici proportii. Restul fatadei era tratat mai simplu, dar nu fara efect.
Edificiul se intinde mult spre spate, exterioarele fiind tratate la fel, cu exceptia laturei de est, care era un calcan.
Interiorul era si el ingrijit finisat si rational compartimentat. Comunicarea intre niveluri era asigurata de trei scari, dintre care una larga, cu balustrada de fier forjat unea intre ele holul de la parter cu cel de la etaj. Existau opt sali mari, patru la etaj, patru la parter, cele de sus fiind folosite ca sali de clasa, cele de jos ca ateliere. Mai tarziu, s-a construit in curtea cladirii un mare pavilion destinat atelierelor, degrevand astfel spatiul destinat studiului. Desi acest pavilion nu distona cu edificiul principal, fiind lucrat in acelasi stil, pozitia lui ii lua mult din perspectiva. Restul marelui imobil era ocupat cu dormitoarele elevilor interni, cantina si locuintele directorului sau secretarului scolii, ori ale unor maistri instructori.
Sa spicuim putin din istoricul acestei scoli.
Primul ei director a fost un oarecare I. Grigorescu, despre care nu prea stim nimic. In 1878 a preluat directia inginerul Iuliu Goruneanu care a detinut-o aproape trei decenii. Era o persoana respectata in Ploiesti, fiind ginerele fostului primar Ioan (Iancu Philiu). Bun gospodar, in timpul directoratului sau s-a inaugurat edificiul de care am vorbit mai sus, pentru care s-a zbatut foarte mult. Tot el a dotat si atelierele scolii cu masini si utilaje, ca si clasele cu mobilier didactic. Dar, mai ales, el a reorganizat procesul de invatamant, a sporit numarul de elevi si si-a asigurat un corp didactic stabil al scolii, din 9 profesori si maistri. S-a ocupat mai ales de instruirea practica a elevilor facand din ateliere unitati productive creatoare de venituri pentru scoala. A fost perioada de glorie a acestei scoli.
Lui i-a urmat la conducere, pentru alte doua decenii bune, Constantin Oprescu, profesor de tehnologie si desen industrial deja in scoala de mai bine de un deceniu. Acesta a infiintat atelierul de sculptura al scolii pe care l-a condus pana pe la jumatatea perioadei interbelice. Lui i-a urmat inginerul Constantinescu, seria directorilor incheind-o Rudi Rothlandar.
In ceea ce priveste corpul didactic, in 1878, la venirea lui Goruneanu la conducere, scoala avea un total de noua profesori si maistri. In 1937, Liceul industrial de baieti dispunea de cinci profesori titulari si un profesor suplinitor pe o catedra libera, cinci profesori, titulari la alte scoli, isi completau aici catedra iar sapte profesori functionau la ore razlete suplimentare. De asemenea avea noua maistri titulari si un maistru suplinitor.
Dupa “reforma invatamantului” scoala a dispus de sase profesori titulari (printre care Vasile Stefanescu – romana, Statescu si Eufrosin – matematica si fizica) si numerosi profesori, unii dintre ei, printre cei mai buni in specialitatile lor, care au functionat cu ora in completare de catedra sau suplimentare. Printre cadrele didactice, a functionat in ultimii ani, tot la limba romana, poetul George Morosanu.
Numarul elevilor a oscilat de la 3 inscrisi in 1872-1873 la 112 in 1902-1903, pana in 1932 cand cresterea devine continua ajungand in 1934 la aproape 160 de elevi. Dupa o usoara scadere in anul urmator, odata cu transformarea scolii in liceu va creste iar trecand de 200. In ultima etapa (1948-1957), numarul a fost stabil, peste 250 de elevi.
Paul D.POPESCU
