PNL a hotarat ca, si in cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, sa ceara inceperea urmaririi penale. Anuntul a fost facut de deputatul liberal Alina Gorghiu, la o emisiune televizata. Aceasta a declarat ca partidul din care face parte va sanctiona orice gestionare ilicita a banului public. “Astazi la grup, PNL a luat hotararea ca si impotriva lui Nemirschi sa se faca aceleasi demersuri. S-a luat decizia sa se faca aceste demersuri si catre Parchetul General si sesizarea catre presedintele Romaniei”, a spus Gorghiu.
Potrivit jurnalistilor unei publicatii centrale, Ministerul Mediului a atribuit, prin negociere directa, un contract de circa 500.000 de euro unei firme pentru mediatizarea Axei prioritare trei din Programul Operational Sectorial de Mediu. Jurnalistii mai spun ca acest contract a fost incheiat, desi programul este in faza incipienta. Contactati de jurnalisti, oficialii ministerului nu au putut preciza care sunt proiectele concrete care necesita promovare imediata. Ministrul Nicolae Nemirschi le-a declarat jurnalistilor ca nu are cunostinta despre acest contract.














