Specialistii sunt de parere ca daca un corp este sanatos in interior, acest lucru se va vedea si in exterior, astfel tenul si corpul trebuie pregatite printr-o dieta adecvata. Detoxifierea organismului este primul pas pentru un corp mai frumos. Razele ultraviolete emise de soare activeaza productia de melanina, dar, in acelasi timp, ele antreneaza si multiplicarea radicalilor liberi in sanul celulelor cutanate, proces ce cauzeaza imbatranirea prematura a pielii. Astfel, sunt recomandate cat mai multe vitamine antioxidante precum A, C si E. De asemenea, cat mai mult beta-caroten face minuni. Concentratia ridicata a acestora in organism face ca pielea sa reziste mai bine razelor solare.
Cele mai bune surse de vitamina C sunt: capsunile, rosiile, ardeiul gras, iar pentru aportul de beta-caroten: mango, pepene galben, morcovi, piersici, caise, spanac, pepene verde. Vitamina A se gaseste din abundenta in ficat, oua, peste gras, unt si branza, iar Vitamina E – in oleaginoase (nuci, alune, arahide). Seleniul este un mineral ce protejeaza impotriva petelor solare, faciliteaza bronzatul si incetineste imbatranirea cutanata. Alimentele ce contin seleniu sunt cerealele si fructele de mare. Apa joaca un rol important pentru un bronz uniform si totodata un organism sanatos. Apa constituie lichidul cel mai bine adaptat pentru rehidratarea organismului. Se indica un aport de 1,5 -2 litri de apa pe zi. Specialistii spun ca pe lista neagra a alimentelor ce nu ar trebui consumate se afla in primul rand cantitatile mari de telina sau marar, alimente ce contin anumite substante care sensibilizeaza pielea si duc la aparitia petelor solare.













