Aflata pe traseul celebrului „Drum al vinului”, comuna Bucov se pregateste sa intre in circuitul turistic. Conform informatiilor pe care le-am aflat, recent, de la primarul Ion Savu, asezarea geografica, dar in mod special cele cateva puncte de atractie – in mod special lacasuri de cult – pot reprezenta cateva atuuri pentru aceasta localitate, in asteptarea potentialilor turisti. Este vorba despre Biserica „Sfantul Stelian” din Chitorani, monument istoric, care va intra in reabilitare si despre Schitul „Sfantul Nicolae” de la Valea Orlei, cu un bogat trecut istoric, despre care primarul a auzit ca este posibil sa i se atribuie si rang de manastire. Ca atare, primarul trage sperante ca Bucovul ar putea reprezenta, pe harta Romaniei, o zona pentru practicarea turismului religios, avand in vedere ca aici exista si Parcul Bucov. Cum pentru viitorii excursionisti este nevoie si de cazare, deja in satul Chitorani au inceput sa se ridice primele pensiuni.
N.D.