Pomenirea sfintilor, marilor imparati Constantin si mama sa, Elena
Acest mare intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constantiu, care se numea Clor, si al cinstitei Elena. Constantiu a fost nepotul lui Claudiu, cel ce a imparatit in Roma mai inainte de imparatia lui Diocletian si a lui Carin. Dupa ce Constantin a fost instiintat de lucrurile necinstite, desfranate, pierzatoare si proaste, pe care le facea in Roma, Maxentiu, fiul lui Erculiu, si indemnat de dumnezeiasca ravna si chemand pe Hristos impreuna ostilor, a pogorat impotriva lui Maxentiu. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor si mergand pe cale, voia sa zideasca o cetate pe numele sau in Ilion, unde se zice ca a avut loc razboiul Troienilor cu elinii; insa a fost oprit prin dumnezeiasca instiintare si i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de graba in Bizant sa-si zideasca o cetate. Deci, urmand voii celei dumnezeiesti, a zidit aceasta de Dumnezeu pazita cetate pe numele sau, pe care a si adus-o lui Dumnezeu ca pe o parga a credintei sale. Mai apoi, a trimis pe maica sa Elena la Ierusalim pentru cautarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste parti de lemn sfant au fost mutate, adica o parte a fost asezata chiar in Ierusalim, iar cealalta parte a adus-o in imparateasca cetate.
