Prahovenii si independenta

(Mic dictionar de personaje)

La 9 Mai 1877, printr-un act legitim de vointa si autodeterminare nationala, a fost proclamata independenta de stat a Romaniei, moment istoric de la care se implinesc in 2009, 132 de ani. Ministrul de Externe, Mihail Kogalniceanu, declara in fata Adunarii Deputatilor: “Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare…, suntem o natiune libera si independenta”. Prahovenii si-au adus, la randu-le, o contributie insemnata la aceasta glorioasa realizare nationala.
*CANDIANO POPESCU ALEXANDRU (1841-1901)
Dupa ce s-a intors de la studii din Italia, in 1876, Candiano Popescu a fost ales deputat de Dolj. In sedinta Camerei din 9 mai 1877, alaturi de toti deputatii Prahovei a votat pentru motiunea lui Mihail Kogalniceanu care practic, proclama independenta Romaniei. A sustinut toate celelalte proiecte care prevedeau neatarnarea tarii, iar cand sesiunea a luat sfarsit a solicitat reincadrarea in armata.
A fost acceptat, cu gradul de maior, dar in militii nu in armata operativa. Afland insa ca Batalionul II Vanatori din Ploiesti a ramas fara comandant, a cerut imperios comanda acestuia, desi stia ce il asteapta a doua zi. La 30 august, a inceput ofensiva pe intregul front de la Plevna. Batalionul facea parte din coloana a II-a care trebuia sa atace “Grivita” pe fata redutei. Dupa trei asalturi respinse cu grele pierderi, Candiano a intrat primul, in fruntea vanatorilor sai in reduta.
Fiind prima victorie dobandita in acest razboi, cucerirea Grivitei a ridicat mult moralul ostasilor romani si a avut un larg ocou in tara si peste hotare. Citat prin ordin de zi, decorat, Candiano a fost trimis la Bucuresti si apoi in Rusia pentru a relata prin viu grai despre vitejia si biruinta romanilor.
Candiano va ramane in armata si va ajunge general. El nu a uitat niciodata lunile de razboi. In 1891 el a publicat un volum de versuri, cele 10 poeme eroice evocand tocmai aceasta batalie.
In 1897 (12 octombrie), a participat la Ploiesti la dezvelirea Monumentului Vanatorilor, rostind un emotionant discurs.
El ne-a lasat una dintre cele mai bune lucrari asupra evenimentelor din 1877. „Razboiul neatarnarii”, istorie critica, a aparut in 1913, deci postum, la Edit. Flacara Bucuresti.
*GRIGORE CANTILI (1838-1908)
Nascut la Valea Calugareasca, a intrat de tanar in armata, ajungand, in pragul lui 1877 la gradul de colonel. In razboi a comandat Brigada 1 Infanterie din Divizia IV. A participat exemplar la apararea liniei Dunarii si apoi la trecerea fluviului si s-a distins in luptele de la Rahova prin bravura sa, dar si prin felul in care a aparat viata soldatilor sai. In batalia pentru Plevna a avut un rol important in Victoria de pe raul Vid, care a dus la capitularea lui Osman Pasa.
A fost cel mai decorat ofiter din armata romana din vremea sa, primind ordine si medalii romanesti, rusesti, germane, italiene, franceze etc.
*GRIGORE ION (1850-1915)
Taran din satul Dumbravesti, mobilizat in 1877 in Batalionul II Vanatori din Ploiesti.
In aprilie, s-a deplasat cu unitatea in zona Oltenita-Calarasi, apoi au fost mutati in Oltenia pentru apararea liniei Dunarii. Dupa trecerea fluviului, unitatea a mers in mars fortat, cu ciocniri cu cetele de basibuzuci, ajungand la Plevna in preajma asaltului general.
La 30 august, a participat vitejeste la cele trei atacuri respinse asupra Grivitei. La cel de-al patrulea s-a avantat vitejeste, fara sa-i pese de gloante, pana au intrat in reduta. In acel moment, el a zarit un turc voinic incercand sa fuga cu drapelul regimentului. Fara sa tina seama de gloantele care suierau, Grigore Ion s-a repezit asupra lui. Dar turcul, care era un munte de om, i-a pus mana in gat si l-a trantit la pamant, cautand revolverul ca sa-l impuste. Vanatorul era mic de statura, dar voinic si viteaz si, de jos, i-a infipt baioneta. Fara sa-i pese ca alti turci veneau spre el, se chinuia sa smulga drapelul din mainile muribundului. Atacat de doi inamici el tot nu voia sa dea drumul pretioasei capturi, preferand sa-si piarda viata. Din fericire, alti doi vanatori , sergentul Stan Gheorghe din Pitesti si Nica Vasile din Ploiesti i-au sarit in ajutor, omorandu-i pe dusmani.
Pentru fapta sa, Grigore Ion a fost decorat de domnitorul Carol I si de tarul Rusiei. A mers la Bucuresti, impreuna cu ceilalti doi si comandantul lor pentru a prezenta drapelul capturat, fiind primiti cu ovatii si cu daruri dupa care l-au depus la arsenalul armatei.
Pana aproape de sfarsitul vietii, in fiecare an, la 10 mai, era invitat la Ploiesti sau la Bucuresti, unde deschidea defilarea in fruntea fostilor sai colegi de arme in sunetele marsului: <
*CONSTANTIN T. GRIGORESCU (1824-1903)
In perioada razboiului C.T. Grigorescu era deputat in Parlamentul Romaniei, dar si primar al orasului Ploiesti. Ca primar, direct, in timpul vacantelor parlamentare, prin intermediul ajutorului sau Ion Radovici, s-a ingrijit de bunul mers al orasului in timpul razboiului: aprovizionarea populatiei, pastrarea ordinii (garda nationala), cazarea militarilor rusi, colectarea ofrandelor, efectuarea corecta a rechizitiilor pentru front. In toamna anului urmator, 1878, in Parlament, alaturi de George Cantili si Radu Patarlageanu, C.T. Grigorescu a fost printre cei 93 de deputati care au sprijinit motiunea citita de G. Vernescu, prin care adunarea declara ca este hotarata sa mentina integritatea teritoriului tarii.. (era vorba de sudul Basarabiei). In 1881, cand s-a facut prima lista cu strazile la Ploiesti, Grigorescu a propus ca aceasta sa eternizeze memoria marelui eveniment. Astfel Bulevardul, inca departe de a fi terminat, a luat numele de Bulevardul Independentei, una dintre pietele noi s-a numit Piata Victoriei, iar gradina publica injghebata in fata Liceului Vechi, pe locul unde este astazi Tribunalul, a luat numele de Grivita. Au aparut strazi cu numele unor batalii: Rahova, Plevna Smardan, Vidin si artere nou taiate au primit numele unor unitati militare: Rosiori, Tunari , Calarasi sau ale unor oameni inca in viata: Carol, Elisabeta, Mihail Kogalniceanu, I.C. Bratianu, D.C. Bratianu, Vasile Alecsandri, Al. Candiano Popescu etc.

*IOSIF WALLENSTEIN(1831-1900)
Profesor de desen la gimnaziul “Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti. In vacanta de vara a anului 1877 a obtinut aprobarea Ministerului de Razboi de a insoti armata romana in campania din Bulgaria. A vazut astfel nenumarate marsuri, bivuacuri si a fost in imediata apropiere a multor batalii, printre care si a celei de la Grivita. Impresiile si le-a notat intr-o serie de schite si desene, apreciate in epoca. Din pacate, nu a ajuns pana la noi decat un mare tablou litografiat, aflat azi in posesia Muzeului Judetean de Istorie. Intitulat “Luarea Grivitei de catre batalionul II vanatori de munte”, el impresioneaza prin acuratetea observatiei, prin sinceritate si patriotism.
*ISTRATE NEGULESCU
Fost prefect al judetului Prahova, deputat. In luna mai 1877, s-a mutat cu familia in vechea sa locuinta, punandu-si casa cea noua, cea mai frumoasa din oras, la dispozitia Tarului Alexandru II, care a locuit in ea aproape trei saptamani.

*RADOVICI GHEORGHE (1826-1901)
Deputat de Prahova. Impreuna cu ceilalti deputati ai judetului, C.T. Grigorescu, George Cantili si Radu Patarlageanu, a votat la 9 mai 1877 proclamarea independentei de stat a Romaniei. In aceeasi zi, au votat si infiintarea Ordinului national „Steaua Romaniei”. Gheorghe Radovici a facut parte dintre cei 12 deputati care au propus ca suma de 914.000 lei, ce figura in buget ca tribut catre Poarta, sa se stearga de la acel capitol si sa se aloce cheltuielilor pentru intretinerea armatei. In casa lui de la Ploiesti, de pe ulita Sf. Gheorghe Vechi (azi str. Maramures), Radovici a amenajat o camera pentru “odihna” domnitorului Carol I, in timpul vizitelor pe care acesta le-a facut, la Ploiesti tarului Alexandru. Camera a fost folosita o singura data, o ora, la 26 mai, cand domnitorul, mahnit de intrevederea cu imparatul , s-a remontat aici la asigurarile de credinta si sprijin ale fruntasilor ploiesteni.
*CONSTANTIN ULESCU (1846-1877)
Se nascuse la Valenii de Munte intr-o familie de militari, doi frati mai mari ai sai, fiind deja maiori in timpul razboiului. A intrat foarte tanar voluntar in Regiment 7 Linie, avansand subofiter in 1866 si sublocotenent la 1 ianuarie 1872. S-a comportat meritoriu in luptele de pe Dunare si in ciocnirile de pe drumul spre Plevna. La 30 august 1877, coloana din care facea si el parte trebuia sa atace reduta de pe fata cd. Inaintand vitejeste in fruntea plutonului sau, au intanit in calea lor o reduta de care nu stiau, Grivita II. Cand s-a apropiat de intariturile turcesti, in fruntea ostasilor sai, a fost ranit in piept tocmai cand gornistii romani sunau retragerea, din cauza pierderilor prea mari. Neputand sa se miste si nici sanitarii neputand sa-l ridice din cauza gloantelor, a murit dupa o agonie groaznica. Credincioasa lui ordonanta care, nefiind ranit, s-ar fi putut retrage, a ramas culcat langa el, dandu-i sa bea apa, incurajandu-l si inchizandu-i ochii. La lasarea intunericului, soldatul a reusit sa fuga, ducand fratelui lui Ulescu, obiectele acestuia, ca si ultimele cuvinte pline de un adanc patriotism.
*ZOE SCORTEANU (1843-1903)
Era sotia lui Alexandru Scorteanu, mare proprietar si om politic local. In mai 1877, a luat initiativa infiintarii unei „societati a doamnelor” din Ploiesti, cu scopul colectarii de bani, alimente, medicamente pentru sprijinirea armatei romane gata sa intre in lupta. Adunarea femeilor din oras a ales-o pe ea presedinta si pe Sevastita Radovici – vicepresedinta si sub conducerea lor, ele au avut mari succese in ceea ce isi propusesera. In septembrie, cand au inceput sa soseasca raniti la Ploiesti, cum spitalul Boldescu era rezervat militarilor rusi, doamnele ploiestene au hotarat sa organizeze unul. Zoe Scorteanu a obtinut parterul „ospelului comunal” (primariei) si tot gratuit, asistenta medicala zilnica de la doctorii Pappa si Trandafirescu. Au capatat paturi si cazarmament ca donatie sau cu imprumut. Toate doamnele au adus lenjerie, Zoe si-a adus bucatarul, Sevastita – doua femei de serviciu, toate faceau cu randul ca surori de caritate. A antrenat in ingrijirea bolnavilor si pe aristocratele Marie Th. Vacarescu si Maria Cantacuzino. Trei decenii mai tarziu, Zoe Scorteanu construia, cu banii ei, frumoasa scoala de pe strada Alexandru II (Stadionului), dedicand-o eroilor independentei.

*CONSTANTIN IENNESCU (1845-1911)
Profesor de istorie si geografie la gimnaziul “Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti. Era editorul si directorul ziarului „Vocea Prahovei”, care aparea de la 11 iunie 1875. Acest ziar a demascat politica Turciei fata de noi, ca si manevrele Angliei, a explicat de ce a trebuit sa incheiem „conventia” cu Rusia si a militat consecvent pentru idependenta. Era foarte citit in Prahova si a influentat mult opinia publica locala. Dupa 9 mai „Vocea”, prezenta proclamarea independentei ca un mare eveniment, o dovada a reinvierii virtutilor strabune in poporul roman. Dupa inceputul luptelor, Iennescu a mobilizat in jurul sau un numar de intelectuali si comercianti ploiesteni, infiintand un comitet care a colectat bani si ofrande pentru sprijinirea armatei romane. Chiar elevii clasei la care era diriginte au strans o suma bunicica pentru „ambulanta romana”, dar, la indemnul lui, i-au schimbat destinatia oferind-o armatei pentru cumpararea unei pusti moderne.
*NICOLAE PRUSANU (1852 (?) -1930)
Meserias si mic negustor ploiestean. Participa la razboiul de independenta ca subofiter in Regimentul 7 Prahova. Se comporta vitejeste si se intoarce din razboi cu “Virtutea Militara” si „Steaua Romaniei”. Razboiul i-a lasat amintiri de neuitat, de aceea a facut tot ce i-a stat in puteri pentru eternizarea memoriei luptelor si a eroilor de atunci. A fost presedintele Asociatiei veteranilor de razboi din judetul Prahova. A fost membru in comitetul pentru ridicarea Monumentului Vanatorilor si a fost sufletul acestuia. A lansat liste de subscriptie in toata tara, a facut parte din comisia care a ales sculptorul si proiectul monumentului, a supravegheat ridicarea lui, iar ziua inaugurarii (13 oct. 1897) a fost cea mai fericita zi din viata lui. In timpul ocupatiei germane (1916-1918) monumentul a fost vandalizat si tunurile turcesti capturate la Plevna au fost date armatei turcesti care le-a distrus. Dupa razboi, a facut eforturi supraomenesti, pentru restaurare. A reusit, pana la urma si in octombrie 1927, la 50 de ani de la dobandirea independentei si la 30 de ani de la dezvelirea lui, monumentul a fost din nou inaugurat cu acelasi fast.
Paul D. POPESCU