Liderii sindicatelor din Invatamant si-au mentinut decizia de a intra in greva astazi, precum si in celelalte zile in care sunt programate teze cu subiect unic pe care le sustin elevii din clasele a VII-a si a VIII-a. Reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii inca incercau, ieri dupa-amiaza, sa-i convinga pe sindicalisti sa renunte la proteste. Ca de obicei, insa, de pe urma neintelegerilor dintre cele doua parti, cei care au de pierdut sunt elevii, ale caror examene vor fi cel mai probabil amanate. Dupa cum ne-a precizat Gheorghe Giurumescu, lider al Ligii Judetene din Invatamant Prahova, profesorii asteptau, aseara, o decizie a ministrului Ecaterina Andronescu, referitoare la data sustinerii tezelor unice. Daca acestea se vor amana, vor fi amanate si protestele, deoarece dascalii vor ca acestea sa aiba loc doar in perioada examenelor amintite, sperand ca, blocandu-le, vor forta sub presiune, solutionarea favorabila a revendicarilor. In cazul in care teza la limba romana ramane fixata pentru astazi, in opinia lui Gheorghe Giurumescu, elevii pot sta acasa, fiindca profesorii vor veni la scoala, dar nu vor desfasura nicio activitate. Ce ar mai putea fi adaugat: doar ceea ce am subliniat si cu alt prilej: NEBUNIA din invatamant pare fara de sfarsit, iar cei care pierd sunt elevii.
Ana MAXIM