Pe 12 mai, incepand cu ora 19,00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti este programat spectacolul de balet „Lacul lebedelor” de Ceaikovski, sustinut de artistii Operei Nationale din Kiev. Desi biletele au fost puse in vanzare de cateva saptamani, doar 50 de locuri s-au ocupat pana in prezent si sunt mari sanse ca spectacolul sa fie anulat. Unele dintre tichete au fost cumparate pentru piesa „Molto gran’ impressione”, ce trebuia sa aiba loc pe 28 aprilie. Deoarece si aceasta a fost anulata, din cauza numarului mic de spectatori, unii si-au putut pastra biletul pentru spectacolul de balet. Organizatorii au anuntat, insa, ca pentru a–si putea acoperi cheltuielile trebuie sa se vanda aproximativ 300 de bilete la “Lacul lebedelor”. Lucru destul de dificil, avand in vedere ca acestea au preturi de 50, 60 si 70 de lei. Doar pensionarii si elevii pot scapa mai ieftin, ei avand posibilitatea sa intre la spectacol cate doi pe un bilet. Din pacate, ploiestenilor le este tot mai greu sa faca fata unor astfel de cheltuieli, mai ales pe timp de criza. Pretul piperat este justificat de faptul ca dansatorii – in numar de cateva zeci – trebuie sa plateasca transportul, cazarea si alte cheltuieli necesare pentru organizarea evenimentului. In aceste conditii, multi iubitori de arta vor reveni in sala de spectacole cand preturile vor scadea sau cand vor veni vremuri mai bune….
Ana MAXIM














