Sindicatele, ce mai pleasca pentru campania electorala !
Florin TANASESCU
Cu asumarea riscului pentru contactarea gripei porcine, candidatii de pe cele doua fronturi – europarlamentare si prezidentiale – au inceput sa se adape dintr-un pahar de unica, dubla, tripla, cvadrupla sau cvintupla folosinta. Cu miza de chinta roiala, desi Duda este iesit din carti. Eventual, are statutul de “iepure” – alergatorii de cursa lunga stiu de ce ! Iar Blaga, serios ca un buldog, nu-si ia repaus de la seriozitate, nu glumeste sapte zile din sapte, nu rade. Pentru el, Dumnezeu ar trebui sa fi creat a opta zi, spre destindere. Dar ce destindere, cand se comprima timpul pana la alegeri si se dilata spatiul de manevra ? Roberta, citind de pe prompter niscaiva cuvinte despre Geoana, de zici ca-i prezentatoare la stirile sportive – lungeste exonerarea – “exoneerareaa raspunderii….”. Si restul e tacere, ca n-are importanta ce-a zis, important e ca s-a inteles mesajul: l-a atacat pe Geoana !
La randul sau, Mircea arunca pisica in curtea Cotroceniului – via Comisia Europeana – sa se duca si Predoiu si Basescu unde-or vedea cu ochii. Preferabil, pe netarmurita mare, la orizont, unde, inainte de a intalni linia cu pamantul, sunt interceptati de piratii somalezi. Navele – circula un zvon – ar proveni din Constanta.
Berceanu ne explica, ca la handicapati, ca o autostrada se construieste dupa principiul blocului de garsoniere. Mai intai parterul, apoi etajul intai…. Esalonul doi al pedeleului ii sufla-n ceafa, trebuie sa faca si el niscaiva figuratie.
Acum, miza e pe sindicate, impartite fiecaruia dupa nevoi, fiindca reclama la OTV costa 10.000 de euro pe ora, iar panourile publicitare pe DN sunt si ele scumpe. Basca, mai intra vreun mopedist in ele si sta candidatul – cum de altfel, este si in realitate – cas ! La Catedrala din Ploiesti, dincolo de perpetuul Fuego, concertand non-stop, fie Craciun, fie An Nou, fie Paste, fie inaltarea candidatilor in functii, ruleaza filmul “Aici poate fi reclama ta”. Ba apare Mutu, ba alt candidat. Film cu priza la cei saraci cu duhul – in sensul biblic, desigur. “Sa ne intoarcem la matca, la origini, spre a prinde puteri pentru o luna, cat sa parasim tara asta, ca ne e sila de ea”. Desigur, si noua ne e sila de ei si, pe cale de consecinta, bine ar fi sa mergem la vot. Noi – pe Route 66, ca la americani, ei – pe 666, cifra necuratilor la cuget si simtiri…
Altii sau aceiasi candidati, aceleasi trepte pe scarile tribunalelor. Asta e cea mai ieftina reclama. Greva de avertisment, cu asigurarea unei treimi din capacitatea de lucru a instantelor din judet. Timp cu grefier si natura moarta. Daca ar veni un ordin de sus, poate ca ar sta si nemiscati, aidoma soldatilor de la Palatul Buckingham. Dar, aia sunt conservatori, iar la noi, Voiculescu nu prea depaseste pragul electoral. O minge de fotbal mai lipseste in fata, si isi intinde antenele DNA-ul, ca tot a iesit Penescu din arest. Unii isi exprima acordul “de principiu” cu grevistii, dar in limite rezonabile. Adica, nu-s de acord cu forma de protest, sunt de acord cu fondul problemei- sporurile. Cineva, de sus, nu-i exclus sa-i fi spus unei Ioana d”Arc: “Fata, ia pune tu in miscare armata celor multi si nevazuti !” (A se intelege ca nu punem in vreun fel, la indoiala, dreptatea pe care o are personalul auxiliar, numai ca o parte din el pare a fi “conex” la anumite interese).
Alta reclama, cu mai putin rating – dupa cum o confirma si sondajele – este tabara profesorilor si salariile lor uluitoare, care nu vor fi majorate niciodata, dar nu strica o amageala, acolo.
Mai deraiaza si feroviarii un pic. Schimba un pic macazul, pun un sabot inainte de a fi plecat garnitura, trag alarma in depou. Pana la urma, se urneste. Recupereaza terenul, de intreaba stolul de pasari ce-i ? Nu-i nimic, a trecut acceleratul, in cautarea timpului pierdut.
Sindicatele miniere vor sa iasa de la demisol. La subsol, e guvernul.
De s-ar putea, s-ar face reclama si din cutremurele anterioare, dar pentru cutremurul viitor, nimeni nu-si asuma raspunderea.
Sindicatele ? Ce mai “pleasca”, vorba flacaului de la Cultura, care a redus la numitor comun numele tutorelui sau, presedintele.
