Chiar daca, in ultima vreme, principala grija a romanilor o reprezinta lupta cu criza economico-financiara, acestia nu trebuie sa scape din vedere nici achitarea taxelor si a impozitelor datorate bugetului statului, pe luna in curs. Iata, in sinteza, cum ar arata calendarul acestor obligatii fiscale:
* Pana pe data de 15 mai, contribuabilii persoane fizice au obligatia sa completeze si sa depuna la Fisc urmatoarele documente fiscale: * Formularul 200 – privind veniturile realizate, in anul precedent, pe fiecare sursa de venit si anume: din cedarea folosintei bunurilor, din activitati independente, din tranzactii cu titluri de valoare, din activitati agricole, din vanzare-cumparare de valuta la termen etc. * Formularul 201 – completat si depus de catre contribuabilii care au obtinut venituri din strainatate, in urma unor profesii libere, activitati comerciale, cedarea folosintei bunurilor, dividende, drepturi de proprietate intelectuala, castiguri din transferul titlurilor de valoare, premii si jocuri de noroc s.a. * Formularul 221 – depus de catre persoanele care, in anul acesta, obtin venituri din activitati agricole impuse pe baza de norme. * Formularul 223 – privind veniturile estimate, in acest an, de catre asocierile fara personalitate juridica facute intre persoanele fizice. Formularul se depune doar in cazul asocierilor care, in anul anterior, au inregistrat pierderi sau al celor care au realizat venituri pe durate mai mici decat anul fiscal. * Formularul 230 – depus de catre persoanele fizice care obtin venituri din salarii si se afla intr-una dintre urmatoarele situatii: ar dori ca o suma din impozitul anual sa fie destinata sponsorizarii organizatiilor nonprofit; solicita deducerea din veniturile impozabile din salarii a cheltuielilor pentru domeniul locativ; au facut cheltuieli prin acordarea de burse private si doresc restituirea acestora.
* Pana pe data de 25 mai: * Formularul 100 – referitor la impozitul pe salarii si la obligatiile de plata la bugetul general consolidat pe luna precedenta. Obligatia depunerii acestuia revine persoanelor fizice sau juridice care retin la sursa impozitul pe venit (cu exceptia impozitului din salarii datorat de microintreprinderi, persoane fizice care deruleaza activitati independente, asocieri fara personalitate juridica intre persoane fizice). * Formularul 102 – obligatiile de plata pentru luna anterioara la bugetele asigurarilor sociale si la fondurile speciale, cu exceptia contribuabililor care sunt datori sa achite aceste impozite trimestrial sau semestrial. * Formularul 224 – declaratia veniturilor din luna anterioara, sub forma de salarii din strainatate, obtinute de persoanele fizice care muncesc in Romania si de persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania.