Certificatul de atestare fiscala, intr-o noua varianta

Printr-un ordin (nr.673/2009), ministrul Finantelor Publice a modificat continutul certificatului de atestare fiscala in cazul persoanelor juridice, pentru o mai eficienta urmarire a incasarii obligatiilor fiscale la bugetul statului. Astfel, documentul respectiv va contine, in noua varianta, trei rubrici: sectiunea A – „obligatii de plata”, sectiunea B – „alte mentiuni” si sectiunea C – „informatii privind verificarea eligibilitatii persoanelor juridice pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile”. De retinut si faptul ca, in noua versiune a certificatului, nu se mai inscriu creantele fiscale stabilite prin acte administrative a caror executare este suspendata, si nici sumele reprezentand amenzi contraventionale pentru care au fost formulate plangeri in instanta.

Cursuri de specializare profesionala

In luna urmatoare, Camera de Comert si Industrie Prahova organizeaza cursuri de specializare si perfectionare in meseriile de manager de proiect, inspector resurse umane, expert in achizitii publice si auditor pentru sisteme de management al sanatatii si securitatii in munca. Asemenea cursuri se adreseaza persoanelor care lucreaza in domeniu sau celor care doresc sa se specializeze in meseria respectiva. Preturile variaza, in functie de curs, intre 600 si 990 de lei de fiecare persoana, plus TVA. Cursurile sunt autorizate conform prevederilor OG. nr. 129/2000, iar la incheierea acestora se elibereaza un certificat de absolvire din partea Ministerului Muncii.

Criza loveste si in sistemul bancar

Mai nou, criza economico-financiara isi arata, cu precadere, coltii nu doar in constructii, industria metalurgica, industria auto sau in comert, ci si in sectorul bancar. Astfel, din cauza restructurarii activitatii la care au fost nevoite sa recurga conducerile institutiilor bancare, ca urmare a scaderii semnificative a cererilor de creditare, in primul trimestru al anului au fost concediati peste 1.200 de angajati ai bancilor, potrivit presedintelui Institutului Bancar Roman, Petru Rares. Numarul total al angajatilor din sistemul bancar era, la finele anului precedent, de 71.505, in crestere cu 23 la suta comparativ cu anul 2007.

Strategie privind agricultura ecologica

Desi foarte tarziu, in raport cu alte state membre ale UE unde un astfel de organism functioneaza de ani buni, Ministerul Agriculturii si-a dat seama, in sfarsit, de importanta elaborarii Planului national pentru dezvoltarea agriculturii ecologice in Romania. Ca atare, la sfarsitul saptamanii recent incheiate, a fost organizata la Bucuresti o intalnire cu reprezentantii tuturor federatiilor si asociatiilor de profil (Federatia Nationala de Agricultura Ecologica, Asociatia Bioagricultorilor din Romania- Bioterra, Asociatia Bio Romania, Ekomarket Transilvania etc), in scopul infiintarii unei structuri interprofesionale. Aceasta urmeaza sa participe, alaturi de Ministerul Agriculturii, la negocierile cu Comisia Europeana pentru alocarea de fonduri nerambursabile destinate extinderii si consolidarii pietei romanesti de produse ecologice, intrucat cererile de astfel de produse din partea consumatorilor sunt in continua crestere.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentculise
Articolul următorMEMORIA ZIDURILOR