20.439 de bugetari vor trebui sa aleaga intre pensie si salariu
Potrivit estimarilor Guvernului, 20.439 de angajati din sistemul bugetar cumulau, in trimestrul precedent, pensia cu salariul, dintre care 1.403 lucrau in cadrul institutiilor centrale, iar restul, la nivel local. Ceea ce nu se stie cu exactitate este cati dintre acestia au pensii mai mari de 1.693 de lei, deci vor trebui sa opteze, pana cel tarziu la 1 iunie 2009 (n.n.- data intrarii in vigoare a legii), intre pastrarea salariului sau a pensiei. Potrivit unor statistici, cei mai multi angajati la stat care cumuleaza pensia cu salariul s-ar regasi la Ministerul Mediului (155 de persoane), urmat de Ministerul Transporturilor (101), Ministerul Afacerilor Externe (89), Ministerul Justitiei (41).
Intr-o singura luna, mii de persoane scolite gratuit
In cursul lunii mai, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) va organiza cursuri gratuite de formare profesionala pentru aproape 5.450 de persoane care beneficiaza de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca. Aceste cursuri vor fi initiate fie prin centrele proprii de formare profesionala ale agentiilor judetene de profil, fie prin firmele specializate in derularea unor asemenea activitati, autorizate in conditiile legii. Meseriile in care vor fi pregatiti cei mai multi someri sunt cele de operator introducere, validare si prelucrare date – 540 de persoane, lucrator in comert – 423 de persoane, bucatar – 406 persoane, muncitor in constructii (zidar, pietrar, tencuitor) – 319 persoane, instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze – 272 persoane, frizer, manichiurist, pedichiurist – 135 persoane etc.
Investitiile straine vor crea 3000 locuri de munca
Actualmente, Agentia Romana de Investitii Straine (ARIS) are in portofoliu 12 proiecte de investitii straine, a caror valoare totala insumeaza peste 12 milioane de euro si prin implementarea carora ar urma sa fie create circa 3.000 de locuri de munca, apreciaza directorul mentionatei institutii, Sorin Mihai Vasilescu. Potrivit acestuia, accesul la piata unica europeana (cu peste 500 milioane de consumatori), precum si la fonduri europene insumand circa 33 miliarde de euro, dar si pozitia strategica in care se afla (adica la intersectia a trei rute de transport europene, care faciliteaza deplasarea investitorilor spre tarile din fosta URSS, Orientul Mijlociu si Africa) sunt principalele avantaje competitive ale Romaniei.
Cotizanti si pensii private
La finele primului trimestru din acest an, cei 14 administratori de pensii private obligatorii (Pilonul II) numarau peste 4,2 milioane de participanti, iar activele nete totalizau 284 milioane de euro, valoare de 13 ori mai mare decat cea inregistrata in luna mai 2008, conform datelor comunicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Turismul de business, in picaj
Valoarea pietei turismului de afaceri a crescut de la aproximativ 200 milioane de euro, in 2005, la peste 300 de milioane de euro, in anul trecut, a precizat Traian Badulescu, consilier in cadrul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) din Romania. Acesta este de parere ca, pentru anul 2009 se asteapta o scadere a valorii turismului de business cu cel putin 10 la suta, din cauza efectelor crizei economico-financiare.
Criza loveste in continuare
In urma unui sondaj efectuat de Institutul National de Statistica (INS), majoritatea managerilor din industria prelucratoare, din sectorul constructiilor, al comertului cu amanuntul si din prestarile de servicii au estimat ca, in perioada mai-iunie, vor inregistra, ca urmare a efectelor crizei, o scadere a volumului activitatii si, implicit, a numarului de salariati. Astfel, managerii firmelor din industria prelucratoare preconizeaza o reducere a volumului productiei cu circa 9 la suta, iar a efectivului de salariati – cu 29 la suta. O diminuare cu circa 5 la suta a volumului comenzilor si cu 8 la suta a numarului de angajati estimeaza, pentru urmatoarele doua luni, si patronii firmelor de constructii. Si mai pesimisti sunt administratorii firmelor din comert care estimeaza ca nivelul concedierilor va fi de circa 26 la suta, in schimb, preturile de vanzare cu amanuntul ar putea inregistra o crestere de pana la 10 la suta.