Orasul Busteni isi va extinde suprafata cu inca 12 hectare de teren, care va fi folosit pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, ce se va desfasura in localitati de pe Valea Prahovei, in anul 2013.
Initial, pentru a obtine acest teren de la Regia Nationala a Padurilor, Consiliul Local Busteni a emis o hotarare, prin care se solicita transferul acestui teren de la RNP in proprietatea publica a orasului Busteni.
Nota de fundamentare a unei viitoare hotarari de guvern prin care se va efectua acest transfer a fost semnata de prefectul de Prahova, Radu Oprea si de catre presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma si remisa, personal, de catre primarul Busteniului, Emanoil Savin, ministrului Dezvoltarii Regionale – Vasile Blaga.
Primarul Emanoil Savin ne-a declarat ca, inainte de a intra in sedinta de Guvern, nota de fundamentare are nevoie de acordul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Agriculturii, care are in subordine Regia Nationala a Padurilor.
„Totul a decurs foarte repede si este un lucru favorabil orasului Busteni, pentru ca am primit deja prima transa de fonduri pentru organizarea FOTE de la Ministerul Turismului, in suma de 2,5 milioane de euro”, afirma primarul Busteniului.
Pe terenul care va intra in proprietatea orasului de pe Valea Prahovei se vor construi noi partii de schi, dar si un parc de distractii – Fun Park.
Violeta STOICA