Un flagel la scara planetara
Infectiile virusal-hepatitice continua sa reprezinte o problema majora de sanatate publica prin impactul biologic si social remarcabil pe care il produc. In ultimii ani, s-au obtinut progrese importante in domeniul profilaxiei prin mai buna cunoastere a rezervorului uman si a cailor de transmitere a virusurilor hepatitice, precum si prin obtinerea de vaccinuri eficiente impotriva virusului hepatitic A (VHA) si B (VHB). Cu toate acestea, incidenta si prevalenta infectiilor virusal-hepatitice continua sa ramana ridicata, cel putin in unele zone geografice. Astfel, in zona Balcanilor, in Africa si pe continentul asiatic indepartat, prevalenta infectiei VHB ramane mare (peste 6%). Aceeasi prevalenta ridicata se observa si in cazul infectiei virusal-hepatitice C (VHC) in zona Balcanilor si a Orientului Apropiat (6-12%) sau a infectiei virusal-hepatitice E (VHE) in India si, posibil, in unele regiuni din Balcani.
O alta particularitate a infectiilor virusal-hepatitice in zona Balcanilor o reprezinta frecventa mare a coinfectiei VHB plus VHD (8-10%) si VHB plus VHC (6%), precum si a genotipurilor cu risc crescut de cronicizare si raspuns terapeutic scazut: genotipul D, pentru VHB si genotipul 1B, pentru VHC. Din datele furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, pe baza anchetelor efectuate de expertii regionali, rezulta ca infectiile virusal-hepatitice nu sunt inca bine controlate. De fapt, in unele zone geografice, ca de exemplu Balcanii, prevalenta infectiei VHC este in crestere, iar genotipurile intalnite sunt agresive si nonresponsive terapeutic. De altfel, se considera ca peste 350 de milioane de oameni din intreaga lume sunt purtatori cronici VHB, iar 170-200 de milioane sunt purtatori cronici VHC. Spre deosebire de virusul C, virusul hepatitic B are o rata rapida de cronicizare, astfel ca, intr-un interval mult mai scurt de timp, dintre cei 5-6% pacienti care nu au eliminat virusul in faza acuta a bolii, 15-40% vor dezvolta rapid ciroza hepatica, insuficienta hepatica sau carcinom hepatic. Infectia VHB reprezinta a noua cauza generala de deces in lume, fiind raspunzatoare de 500.000-1.200.000 de decese in fiecare an. Prevalenta crescuta a infectiei VHB face ca, in prezent, cancerul hepatic sa reprezinte a cincea cauza de cancer in lume, relatia cauzala VHB – cancer hepatic fiind responsabila de 300.000-500.000 de decese anual. Desi prin introducerea vaccinului antiVHB in unele tari incidenta infectiei VHB a scazut, vor trebui sa treaca cel putin inca 10-15 ani pana cand va scadea si numarul imbolnavirilor prin ciroza hepatica si cancer hepatic. Patologia generata de infectia VHB genereaza nu numai costuri biologice, dar si costuri socio-economice ridicate, prin cheltuielile legate de spitalizare, tratament, absenteism, pensionari etc.
Putem vorbi deci de un adevarat flagel la scara planetara pe care il produce infectia VHB. Daca alaturam la aceasta si impactul generat de infectiile VHD, VHC, VHE, rezulta ca omenirea se confrunta in prezent cu o serioasa problema de sanatate publica fata de care riposta trebuie sa reuneasca nu numai forte din domeniul hepatologiei, dar si al virusologiei, epidemiologiei, sociologiei. Daca tinem seama ca, deocamdata, tratamentul antiviral are costuri ridicate si ca, in unele cazuri, eficienta este limitata, e clar ca profilaxia transmiterii infectiei virusal-hepatitice reprezinta calea optima de rezolvare in viitor a acestor probleme. Intrucat omul este singurul focar cunoscut pentru aceste tipuri de virusuri, eforturile noastre, in mod firesc, trebuie sa se indrepte catre sterilizarea focarelor si blocarea cailor de transmisie interumana prin masuri educative severe. Sterilizarea focarelor umane VHB si VHC, singurele cunoscute, poate fi obtinuta cu produsi antivirali cu pragul rezistentei genetice crescute, pentru a preveni aparitia rezistentei antivirale. In tratamentul infectiei VHB si-au facut deja aparitia noi produsi antivirali cu eficienta crescuta si risc foarte scazut de instalare a rezistentei. Este vorba de entecavir, tenofovir, telbivudin, clevudin, care – alaturi de interferoni – constituie arme redutabile impotriva VHB. Chiar daca sterilizarea bolnavilor nu este posibila in toate cazurile, scaderea incarcaturii virale pana la niveluri nedetectabile reduce semnificativ riscul de ciroza hepatica si cancer hepatic, astfel incat tratamentul imunomodulator cu interferoni sau cu diversi nucleotizi/zizi antivirali se justifica pe deplin farmaco-economic.
Blocarea cailor de transmitere este dificila, dar este una dintre principalele arme prin care omenirea a prevenit pandemiile. Cauzele raspandirii unor boli sunt in mare masura determinate de factori socio-economici inegal distribuiti geografic. In prezent, pandemiile saraciei (ciuma, holera, tifos exantematic, febra tifoida etc.) au fost inlocuite de pandemiile opulentei (sindromul metabolic, diabetul zaharat etc.). In acelasi timp, a aparut un alt tip de pandemii determinate de noi tratamente si cai de administrare a acestora (intravenos, intramuscular etc.), precum si de noi metode de investigatie sau de un nou mod de viata (tatuaj, manichiura etc.). Printre acestea se numara si pandemiile VHB si VHC.
Pentru VHB, principalele cai de transmitere ale infectiei sunt: perinatala, sexuala, prin transfuzii de sange si prin instrumentar infectat. Virusul hepatitei B este prezent in sangele, saliva, sperma, secretiile vaginale, sangele menstrual si – in mai mica masura – in perspiratia, laptele matern, lacrimile si urina subiectilor infectati. In ultimii ani, se observa ca ponderea caii de transmitere prin transfuzii de sange si derivate a scazut semnificativ datorita eficientizarii metodelor de detectie si inlaturare a donatorilor purtatori de VHB. In acelasi timp, se remarca o crestere a ponderii cailor de transmitere sexuala sau prin instrumente sanitare sau de practicare a tatuajelor, a pedichiurii sau a insertiei cerceilor etc. Contagiozitatea VHB – trebuie remarcat – e de 100 de ori mai mare decat a HIV, astfel incat microcantitati de umori pot asigura cu succes transmiterea infectiei VHB. De retinut, de asemenea, ca VHB poate fi transmis si pe cai nosocomiale, capacitatea lui de a persista pe obiecte fiind neobisnuit de mare.
In concluzie, infectiile virusal-hepatitice necesita o abordare medicala complexa, multidisciplinara, care totodata necesita implicarea tuturor fortelor politice si economice ale societatii din intreaga lume si nu numai dintr-o zona geografica anume, avand in vedere potentialul urias de diseminare a acestor infectii. In acest sens, declararea zilei de 19 mai ca Zi mondiala a luptei impotriva virusurilor hepatitice vine sa raspunda efortului de antrenare a cat mai multor energii in prevenirea si combaterea acestui flagel.
