Fundatia Oamenilor de Stiinta Prahova va organiza, in urmatoarele doua luni, o serie de simpozioane prin care vor fi marcate cateva evenimente culturale importante. Astfel, in luna iunie vor fi initiate dezbateri pe tema personalitatii si a cercetarilor lui Charles Darwin, la Valenii de Munte, in colaborare cu Colegiul National „Nicolae Iorga” si la Ploiesti, in colaborare cu Asociatia Profesorilor de Biologie din Prahova „Ecotera” . La nivel mondial, 2009 a fost declarat ” Anul Darwin”, deoarece se implinesc 200 de ani de la nasterea acestui biolog – fondatorul teoriei evolutioniste – si 150 de ani de la publicarea „Originii speciilor”, o lucrare ce a revolutionat domeniul biologiei. Tot in iunie, este programat un simpozion, cu prilejul implinirii a 100 de ani de la nasterea compozitorului Paul Constantinescu, ce va avea loc la muzeul care ii poarta numele, din Ploiesti. Evenimentul se va desfasura in colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor, precum si cu Filarmonica si Primaria din municipiu. Aniversarea a 100 de ani de la nasterea marelui filosof Constantin Noica reprezinta tema unei alte intalniri, organizate la Ploiesti, peste cateva saptamani, la care vor participa oamenii de stiinta din judet, dar si invitati de la Academia Romana, Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti si Universitatea „Valahia” din Targoviste.
A.M.