„Recenta misiune economica in China – cea mai buna din ultimii 15 ani”



La inceputul acestei luni, o numeroasa delegatie de oameni de afaceri din Romania (53 de firme, intre care noua isi au sediul in Prahova), condusa de Constantin Nita – ministrul pentru IMM-uri, a participat, dupa cum am mai scris, la o misiune economica in Republica Populara Chineza. Din aceasta delegatie a facut parte si presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu (in foto), pe care l-am rugat sa ne vorbeasca despre rezultatele concrete ale acestor intalniri cu reprezentantii celor peste 200 de companii chinezesti.
- Mai intai, poate ar fi interesant sa ne spuneti care este volumul schimburilor comerciale dintre cele doua tari?
- In anul anterior, spre exemplu, valoarea produselor exportate de firmele romanesti in China a fost de 270 de milioane de dolari, in timp ce importurile marfurilor chinezesti au insumat 3,53 de miliarde de dolari. In urma acestei vizite, sunt sperante ca balanta comerciala a Romaniei sa nu mai fie chiar atat de negativa. As mai preciza ca in Romania exista 9.500 de firme cu capital mixt sau integral chinez, cu o valoare a capitalului insumand 350 de milioane dolari, fapt ce face ca aceasta tara sa figureze pe locul al XVII-lea intre investitorii straini din Romania.
- Care sunt principalele oportunitati de colaborare desprinse in urma intalnirilor de afaceri care, din cate am inteles, n-au fost deloc putine?
- Asa este. Compania Golden Spring Changzhou ( care va fi prezenta si la TIBCO Bucuresti, in perioada 28 mai – 6 iunie 2009), spre exemplu, doreste sa investeasca circa 500.000 de euro in construirea, in Prahova, a unei fabrici pentru productia de paturi, cuverturi de pat si alte accesorii textile. La randu-i, conducerea firmei Beijing Universal Lift Manufacturing va veni, chiar in cursul acestei luni, in Prahova, pentru discutarea posibilitatii de a exporta lifturi in Romania- intr-o prima faza si, apoi, pentru fabricarea acestora in tara noastra. Totodata, aceasta firma produce si stalpi de iluminat stradali cu ajutorul energiei solare si a celei eoliene, panouri pentru incalzirea locuintelor din lemn si, ca atare, intentioneaza sa importe lemn din Romania. Pe de alta parte, administratorii companiei F J Group Shanghai sunt interesati sa participe la executarea unor obiective in Romania, fiind specializati in orice tip de constructii, de la proiectare pana la finisaje. Compania are deja o filiala la Buzau, cu un numar de 40 de muncitori chinezi care construiesc o cladire intinsa pe 5.000 mp, in Bucuresti.
- Pe agenda misiunii economice au fost incluse si intalniri cu reprezentantii unor firme din provincia Hebei, care numara peste 70 de milioane de locuitori si unde sunt inregistrate 15 firme romanesti. La finalul acestora, se intrezaresc oarece oportunitati de afaceri?
- Un prim aspect demn de retinut ar fi acela ca, in urma dialogului cu oficialitatile din cele doua tari, s-a decis infiintarea la Beijing a unui Centru de promovare a produselor romanesti, in cadrul Ambasadei Romanei. Acesta va functiona ca un fel de incubator de afaceri, in sensul ca firmele romanesti care vor sa investeasca in China vor fi gazduite, pe o durata de sase luni, in acest centru, ocazie cu care vor beneficia si de anumite facilitati pentru o mai rapida integrare pe piata chineza. In acest context, s-a cazut de acord si asupra necesitatii deschiderii unei linii aeriene directe Bucuresti – Beijing. Concluzionand, aceasta misiune economica a fost considerata – de catre gazdele chineze – cea mai buna din ultimii 15 ani.
D. CONSTANTIN