
„Mortul se acopera cu pamant, iar viii cu hartii”
In privinta absorbtiei fondurilor comunitare, Romania se afla, o stim prea bine, intre codasele tarilor membre ale Uniunii Europene. Unul dintre principalele motive ar fi acela ca, dincolo de ceea ce impune legislatia europeana, nu putini sunt functionarii publici care tin cu tot dinadinsul sa mai solicite o autorizatie, un aviz…Adica, sa fie mai catolici decat Papa ! Aceasta practica exista, din nefericire, in toate sectoarele economiei, insa ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, a recunoscut public acest lucru. „Exista din partea unor functionari din compartimentele care acceseaza subventii europene pentru fermieri nu o inertie, care-i mai putin dureroasa, ci un fel de fanatism birocratic. Astfel, sunt cazuri in care s-a cerut aplicarea, pe un document, a trei stampile, dintre care una sa fie ovala sau … tabelul schemei de finantare sa fie pozitionat numai pe lungul paginii respective, nu si pe lat sau… numerotarea paginilor cu creionul ori semnatura cu pixul de culoare neagra anuleaza, chipurile, valabilitatea documentului respectiv. Toate aceste chichite nu sunt prinse, fireste, in niciun ghid, pentru ca bietul agricultor sa fie prevenit. Dar unii functionari, cum aminteam, le pretind fie din exces de zel, fie de frica sau dupa traditia romaneasca potrivit careia ” mortul se acopera cu pamant si viii cu hartii” a declarat, zilele trecute, Ilie Sarbu. Si cum situatia nu mai putea continua astfel, acesta a tinut sa adauge ca a dat dispozitie sefilor de la Agentia de Plati si Interventii in Agricultura sa „elimine din proceduri toate aceste aberatii, concomitent cu simplificarea la maximum posibil a documentelor solicitate fermierilor indreptatiti sa primeasca subventie, deoarece Romaniei ii sunt alocate, de catre Uniunea Europeana, circa 10 miliarde de euro”.
C. DUMITRU














