In contextul unui real picaj financiar, piata auto – cea mai afectata, in acest moment, de criza economica – pare sa primeasca o noua lovitura. Astfel, potrivit OUG 34/2009, incepand cu data de 1 mai, TVA aferenta achizitiilor de vehicule rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu greutate maxima autorizata de pana la 3,5 tone si care nu au mai mult de 9 scaune de pasageri, inclusiv scaunul soferului, nu se deduce. Nu se deduce nici taxa aferenta achizitiilor de combustibil destinat utilizarii pentru vehiculele care au aceleasi caracteristici, aflate in proprietatea sau folosinta persoanelor impozabile. Fac exceptie de la regula vehiculele utilizate pentru interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vanzari si de recrutare a fortei de munca. Printre exceptii se numara transportul de persoane in regim de taximetrie, scolile de soferi, dar si masinile revandute. Limitarea dreptului de deducere a TVA nu se aplica totusi pentru autovehiculele in cazul carora s-au achitat avansuri inainte de data de 1 mai, chiar daca masina este livrata dupa aceasta data.
Dealerii de masini reprezinta principala categorie de agenti economici care au de suferit de pe urma acestei masuri fiscale. „Vanzarile de masini sunt in scadere si situatia se va accentua. Aceasta masura ne descurajeaza activitatea economica. Este greu de inteles de ce a fost adoptata o astfel de lege”, ne-a declarat Florin Ungureanu, dealer auto.
Catalina STROE