* Din 2010, creditele nu vor mai fi garantate integral de stat, ci doar 80 la suta, iar cele cu dobanda de 5 la suta vor disparea
Precum se stie, pentru a veni in sprijinul fermierilor care vor sa acceseze fonduri europene prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala, in scopul demararii unor investitii, Fondul de garantare a creditului rural le sustine in procent de 100 la suta, valoarea creditului bancar pe care acestia il solicita unei banci comerciale, pentru a-si implementa proiectele. In acelasi timp, Fondul de garantare a creditului rural sustine, tot integral, si valoarea scrisorii de garantie bancara necesara fermierului pentru a putea obtine, in avans fata de termenul stabilit de banca, jumatate din cuantumul finantarii nerambursabile comunitare. Desigur, acest lucru reprezinta un mare avantaj pentru fermier, intrucat diminueaza efortul financiar al acestuia, in sensul ca nu mai plateste dobanda pentru avansul respectiv, deoarece scrisorile de garantie bancara nu sunt purtatoare de dobanzi, ci i se percepe beneficiarului doar un comision.
Data fiind dispersia foarte mare a potentialilor beneficiari, conducerea Ministerului Agriculturii a decis sa simplifice, la maximum posibil, procedura de obtinere a garantarii valorii scrisorii de garantie bancara. Astfel, fermierul trebuie doar ca, in cazul in care banca comerciala agreata de minister ii aproba creditul, sa-i solicite si sustinere privind scrisoarea de garantie bancara, iar banca respectiva se ocupa de transmiterea documentatiei necesare catre Fondul de garantare a creditului rural. In afara informatiilor mentionate, insa, potentialii beneficiari trebuie sa mai stie un lucru extrem de important: incepand cu luna ianuarie a anului viitor, procentul de garantare atat a valorii creditului, cat si a scrisorii de garantie bancara, nu va mai fi de 100 la suta, ci se va diminua la 80 la suta, dupa cum ne-a precizat Veronica Tonciu,directorul general al Fondului de garantare a creditului rural. In cazul fermierilor care incheie contracte de creditare pana la 31 decembrie 2009, clauzele si facilitatile incluse in acestea raman valabile pe toata perioada de creditare.
In alta ordine de idei, fermierii trebuie sa mai stie ca, tot incepand de anul viitor, acestia nu vor mai putea beneficia, din nefericire, de credite bancare cu o dobanda de doar 5 la suta, pentru accesarea unor fonduri, altele decat cele europene. Reamintim ca Ministerul Agriculturii a facut eforturi serioase pentru a pune la dispozitia a sase banci comerciale suma de 700 de milioane de lei, tocmai in scopul de a credita acest gen de investitii rurale, insa, din pacate, nu prea sunt beneficiari interesati.
Directorul Veronica Tonciu tine sa le reaminteasca fermierilor ca facilitatile de finantare amintite pot merge foarte bine si combinate. Spre exemplu, daca cineva doreste infiintarea unei ferme de crestere a puilor, pentru constructia halelor propriu-zise poate apela la fonduri alocate prin Programul National de Dezvoltare Rurala, iar pentru achizitionarea puilor necesari popularii fermei poate accesa un credit cu o dobanda de doar 5 la suta.
D. CONSTANTIN