Politica si ipocrizie
Leon CHIRILA
Am ales sa imperechez cele doua cuvinte din titlu pentru ca, prea des, politica ne-a dovedit ca are doua fete; cea cu care se prezinta public, pe care o promoveaza cei pasionati sa beneficieze de binefacerile ei, si cea facuta dupa cortina, in spatele usilor inchise sau, cum spune romanul, pe la spate. Probabil, de la aceasta din urma varianta de politica in popor s-a si incetatenit expresia “Politica e curva”. Noi vom evita, totusi, aceasta formula oarecum vulgara si vom recurge la ceva diplomatie mentionand ca politica este frecvent insotita de ipocrizie. Iar exemplele n-au fost putine nicicand in decursul istoriei, si nu sunt de neglijat nici in aste vremuri, cand iata, criza economico-financiara isi arata efectele in toate colturile lumii.
Legat de acest ultim aspect – criza – sa spunem ca ipocrizia politicii este cu atat mai evidenta daca analizam, un pic, ceea ce se petrece la Washington – capitala celei mai puternice tari din aceasta lume – unde reprezentantii financiari ai bogatilor de pe Pamant, carora le place sa-si spuna “G7″, pun la cale ce si cum pentru a iesi din ghearele propriei lor politici. Acolo, la Washington, insa, au demonstrat, chiar cu o vehementa care a impus interventia in forta a politiei, reprezentantii lumii obisnuite – atentie, nu neaparat ai celei sarace – pentru a solicita o reechilibrare a repartitiei bogatiilor si surplusurilor create la nivel mondial. Aceasta cu atat mai mult cu cat Africa – acest continent plin de bogatii, dar stors sistematic de-a lungul timpului, de reprezentantii celor care au ajuns in “G7″ – este zona dinspre care razbat cele mai puternice avertismente ale saraciei si umilintei. Iar “G7″, ipocrit ca intotdeauna, va arunca, cu siguranta, cateva firimituri spre continentul negru, pentru a-i arata cat de induiosat este de necazurile pe care le traieste!
La noi, pe pamant romanesc, lucrurile nu stau mai diferit. Iata, de exemplu, recenta ordonanta cu privire la schimbarea sefilor din sectorul bugetar a aratat, cum nu se poate mai bine cat de legata este politica de ipocrizie. Presedintele Basescu – ca sa incepem de la cel mai inalt nivel – desi a clocit in cabinetele sale de creatie respectivul act normativ, acum, cand se arata si efectele acestuia – care par a fi un veritabil tsunami pentru intregul sistem bugetar – o da cotita si solicita, cu gura pana la urechi, ca “PD-L si PSD sa reflecteze asupra ordonantei deconcentratelor!”. Cu alte cuvinte, el nu a mancat usturoi si nu-i miroase nicicum gura !
Continuand cu exemplificarile, vom spune si despre UDMR ca “sufera” de aceeasi hiba politicianista in ceea ce spune si ceea ce face. La marele lor congres aniversar de la sfarsitul saptamanii recent incheiate, liderii maghiari au “tras” tare pe autonomia colectiva, pentru ca despre cea individuala nu mai au ce spune. Si chiar au solicitat “ridicarea la nivel de organizare de stat a formelor de autonomie”, adica, in mod clar, au solicitat Executivului sa le dea, in continuare, ca si cum ar fi fost la guvernare, apa la moara autonomiei. Pe de alta parte, in acelasi congres, au strans semnaturi pentru o motiune de cenzura pe care o sustin alaturi de PNL. Altfel spus, in fata isi zambeste, iar din spate da cu cutitul! Iar de ipocrizie nu poate fi absolvit nici principele Duda, care, devenit, peste noapte, “os domnesc, cu sange albastru”, isi da in petec romaneste, incercand sa respire aer de Cotroceni. El crede ca poate ameti un popor satul de politica postdecembrista, spunandu-i ca nu va face politica! O minciuna mai gogonata nu exista pentru ca orice presedinte – sef de stat – face politica. Diferenta va fi doar ca el nu va merge pe caile politice de dupa decembrie 1947, ci ne va ameti cu o politica regalista.
Fata de toate aceste aspecte si cate vor mai fi fost, este de adaugat un singur fapt, de aceasta data pozitiv; o recunoastere a ipocriziei care a dominat politica romaneasca de dupa decembrie 1989, cand fiecare noua putere isi plasa oamenii de credinta in posturi caldute, “eliberate” de cei ai vechii guvernari. Aceasta recunoastere apartine unui reprezentant al PSD – partid de guvernamant – care vede iesirea din ipocrizie prin schimbarea legala a sefilor o data la patru ani. Sa fie acesta un pas spre schimbarea atat de asteptata a clasei noastre politice?
