De la salam uscat la parizer: una dintre solutiile romanilor de a face fata crizei

Potrivit unui studiu recent, realizat de Institutul National de Statistica, in conditii de criza, cei mai multi romani (60,9%) se gandesc serios sa reduca din bugetul alocat pentru excursii si calatorii, urmatoarea cheltuiala pe lista reducerilor fiind cea destinata obiectelor de lux. Iesirile in oras, fie la restaurant fie in scopuri culturale, imbracamintea si investitiile sunt urmatoarele pe lista reducerilor pe care le-ar opera romanii, la polul opus aflandu-se cumpararea de alimente. In ceea ce priveste comportamentul de consum al romanilor pe fondul crizei financiare, mai mult de jumatate – mai exact 50,6% dintre cei intervievati – sustin ca vor cumpara aceleasi produse ca pana acum, dar in cantitati mai mici. Pe de alta parte, 31,4% dintre repondenti spun ca nu-si vor modifica in niciun fel comportamentul de consum. Si in domeniul imobiliar se constata o schimbare de comportament, pe fondul crizei. Astfel, reapar anunturile celor care vor sa faca schimburi de locuinta, fie oferind o diferenta de bani, fie chiar un autoturism ori chiar doua. Si, totusi, putine asemenea oferte se si concretizeaza prin semnarea unui contract, pentru ca, potrivit studiului, este mai mult o solutie de avarie, in timp de criza, la care recurg cei care vor sa-si minimizeze pierderile. Aprovizionarea cu alimente ramane, insa, intangibila pentru romani. Mancarea este ultimul lucru la care romanul pare decis sa faca economii. Si totusi, analistii sunt de parere ca, in conditiile accentuarii crizei si pe fondul unor masuri impopulare luate de Guvern, va exista o categorie de populatie care va cumpara produse alimentare mai ieftine. De la salam crud-uscat se va trece la parizer, iar de la muschi file – la salam. In aceste conditii se anticipeaza, insa, si o crestere a numarului oamenilor cu afectiuni cauzate de alimentatia nesanatoasa. Studiul a fost realizat in perioada 28 ianuarie – 10 februarie, pe un esantion de 5000 de persoane adulte, cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani, 25% dintre acestia fiind prahoveni.
Catalina STROE

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDIVERTISMENT
Articolul următorDaca nici acum, atunci cand?