De la inceputul acestei saptamani, noul director al Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova este Nicolae Popovici (in foto), numit prin detasare, pe o perioada de 6 luni, printr-un ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Dupa incheierea interimatului, acesta ori sustine un examen pentru postul respectiv, ori revine la vechiul loc de munca – anume la Garda Financiara Prahova, in functia de comisar sef de divizie. Nicolae Popovici a fost numit in functia respectiva cu sprijinul PD-L, desi sustine ca „nu are carnet de partid”.
Nicolae Popovici ii succede in aceasta functie lui Marin Fatu, care a fost numit director executiv adjunct al Fiscului Prahova. „Cresterea gradului de colectare a taxelor si impozitelor datorate de contribuabili la bugetul statului – inclusiv prin descurajarea fenomenului evaziunii fiscale, concomitent cu impunerea unui comportament civilizat al angajatilor nostri in raport cu contribuabilul onest, bun-platnic, atunci cand merg in control, sunt doar cateva dintre obiectivele pe care mi le-am fixat in noua functie”, a declarat Nicolae Popovici la prima intalnire cu presa, de ieri. Acesta a adaugat ca, in circa doua saptamani, se va pune in practica o noua organigrama, din care vor disparea mai multe functii de conducere, insa „numarul angajatilor Directiei va ramane acelasi, adica in jur de 860”.
C. DUMITRU















