Societatea pentru protectia animalelor
Am introdus aceasta tema in rubrica noastra deoarece numita societate este singura organizatie la nivel national care punea femeile pe picior de egalitate cu barbatii si in care femeile au putut ajunge in conducerea centrala sau in cea a filialelor locale.
„Societatea pentru protectiunea animalelor” a luat fiinta in martie 1905. Statutele societatii, votate la 12 iunie acelasi an, prevedeau la primul articol ca <
Nu stim cand a aparut un asemenea comitet la Ploiesti, in orice caz prin 1920-1922, el exista. Statutele nu se schimbasera prea mult, atat numai ca acest comitet era al „sectiunii” locale. Se intelege ca si cotizatia se inzecise. Nu stim nici numele celor care au condus filiala.
Principala sarcina era apararea animalelor de munca impotriva exceselor stapanilor, adapostire necorespunzatoare, hrana insuficienta, supunerea la eforturi excesive, bataia. Membrele conducerii aveau dreptul sa ceara ajutorul politiei pentru amendarea celor ce comiteau asemenea fapte sau, in cazuri mai grave, pentru trimiterea lor in judecata.
In legatura cu aceasta, avem o intamplare petrecuta pe la inceputul iernii anului 1934. Intr-o dimineata, doamna Hariton (presedinta sau vicepresedinta comitetului local al societatii), plecand de acasa (locuia pe strada Stefan cel Mare, vecina cu edificiul lui Toboc) la numai doi pasi, pe strada Bucuresti, a vazut cativa „gura-casa” adunati. Curioasa s-a apropiat. O caruta incarcata cu lemne se impotmolise si calul nu mai putea sa o urneasca din loc. Taranul, disperat, il batea si-l ocara, dar oricat se opintea animalul era zadarnic. Atunci, presedinta n-a mai putut rabda si l-a imboldit cu umbrela pe taran.
– De ce-l bati, ma ! Tie ti-ar placea sa te bata cineva ?
Probabil ca taranul i-o fi spus sa-si vada de treaba ei, ca s-a infuriat si a inceput sa-l loveasca si mai tare cu umbrela. Luat pe neasteptate taranul n-a mai putut riposta, incercand doar sa se apere si injurand cat il tinea gura. Peste o suta de trecatori adunati se distrau de minune, dar cand omului a inceput sa-i sangereze fata, cativa oameni mai cu bun simt s-au repezit la ea s-o tina, in timp ce alti vreo 7-8 au impins caruta, scotand-o din groapa, iar taranul dus a fost. Poate ca lucrurile s-ar fi oprit aici daca nu s-ar fi amestecat presa. Ziarul „Virtutea” a povestit faptul cu amanunte si cu vehementa si doamna Hariton a trebuit sa-ti dea demisia si in locul ei a fost aleasa o femeie mult mai tanara, Magda Nicolaescu Ioan.
Orientarea s-a schimbat. Au fost atrase in conducere doua personalitati locale, profesorul si scriitorul I. A. Bassarabescu si medicul veterinar C. Bantoiu.
Doctorul Bantoiu, la solicitarea comitetului, acorda consultatii si medicamente gratuite pentru animalele bolnave, ai caror stapani erau saraci. Tot el, care era veterinar al primariei, a luat masura ca toti cainii sa fie inscrisi, de catre stapanii lor, la serviciul pe care il conducea, unde erau injectati si primeau o zgarda cu un medalion pe care era stantat numarul lor curent. In cazul in care erau prinsi de hingheri pe strada erau restituiti stapanilor care plateau o mica amenda. Cainii vagabonzi, prinsi pe strazi, urmau sa fie eutanasiati fara dureri la abatorul pentru caini, creat special, la marginea orasului, dincolo de cartierul Motoi, in zona numita “La Nuci”. Si tot prin intermediul dr. Bantoiu s-a obtinut ca, la abatorul comunal, animalele sa fie sacrificate prin metode nedureroase.
Accentul s-a pus insa pe propaganda, mai ales in randul tineretului. S-au tinut conferinte publice, cum a fost cea a Magdei Nicolaescu-Ioan, cu un deosebit ecou. S-a desfasurat in amfiteatrul Liceului „Sfintii Petru si Pavel” – care a fost arhiplin – sub auspiciile “Universitatii Populare” si apoi s-a tiparit in 3000 de exemplare, vanzandu-se in folosul societatii. Doamnele din conducere au tinut conferinte multe in scolile primare si cateva in scolile secundare. Au fost tiparite tablouri cu animale si cu scene cu animale, ce au fost donate mai ales scolilor.
In septembrie 1940, odata cu toate societatile culturale, filantropice etc. a fost dizolvata si Societatea pentru protectia animalelor. Este greu sa apreciem rezultatele ei practice la nivel local, dar, oricum, a mai contribuit la indulcirea moravurilor vremii si a contribuit la implicarea femeilor in viata publica.
Paul D. POPESCU
