Numarul firmelor aflate in procedura de insolventa s-a triplat
Privita, initial, cu indiferenta sau chiar cu nepasare de catre majoritatea membrilor Guvernului Tariceanu, criza economico-financiara nu a intarziat sa-si arate efectele, asa cum am mai spus, incepand chiar de prin septembrie 2007. O dovada in aceasta privinta o reprezinta si numarul nemaiintalnit de mare al cererilor de declansare a procedurii de insolventa in cazul unor societati comerciale (n.n. – ca urmare a insuficientei fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor catre partenerii de afaceri sau catre stat). Astfel, numai in trimestrul IV al anului anterior – deci, ca un paradox, intr-un an in care am inregistrat cea mai mare rata a cresterii economice – au fost inregistrate la tribunalele din Romania peste 5.000 de dosare de insolventa, fata de 8.000 – in tot anul 2007. Practic, la ora actuala, judecatorii sindici au de solutionat circa 1.600 de dosare de insolventa pe luna, adica dublu fata de luna ianuarie 2007. Lucrurile vor sta si mai rau prin mai-iunie intrucat, potrivit specialistilor, numarul dosarelor de insolventa vor ajunge la aproximativ 1.800, lunar, la nivel national.
Comertul si constructiile, cele mai afectate sectoare
Conform unei recente statistici intocmita de Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), domeniul cel mai afectat de criza mondiala a fost cel al comertului cu ridicata sau cu amanuntul – cu 6.600 de dosare de insolventa, urmat de sectorul constructiilor – cu 1.268 de dosare (fata de 635, in anul 2007) si sectorul hoteluri si restaurante – cu 518 dosare (comparativ cu 240 dosare, in anul 2007). „Spre deosebire de acum 7-8 luni, intampinam si noi serioase probleme,in sensul ca, din cauza crizei, a devenit foarte greoaie identificarea clientilor pentru valorificarea activelor (cladiri, terenuri, utilaje tehnologice etc) detinute de firmele pentru care a fost aprobata procedura de insolventa, cu toate ca unele sunt intr-o stare fizica si morala foarte buna. Probleme in privinta recuperarii creantelor intampina, din cauza efectelor crizei, si marii creditori (societati financiar-bancare, furnizori de utilitati etc). Drept urmare, daca in a doua parte a anului anterior reuseam sa recuperam pentru creditori, in mod constant, 30-40 de milioane de euro pe luna, in lunile ianuarie si februarie 2009 n-am incasat mai mult de 2 milioane de euro/luna. Procesul de valorificare a activelor imobiliare, chiar si a celor tentante, este foarte dificil intrucat putina lume dispune de bani cash, in conditiile unei crize accentuate”, a declarat Arin Stanescu, presedintele UNPIR.
O alta explicatie, spun specialistii, a valorificarii „cu incetinitorul” a activelor imobiliare o reprezinta preturile umflate practicate pe piata, ca efect al cererii mult mai mari in raport cu oferta. Din cauza crizei, insa, aceste preturi au scazut acum undeva la 60 la suta fata de nivelul anului anterior, iar cand acest procent va scadea la 40-50 la suta, atunci cererea se va intalni cu oferta, fapt ce va conduce la accelerarea ritmului valorificarii activelor firmelor aflate in insolventa.
Pe langa miile de firme aflate in insolventa, la nivel national sunt alte zeci de mii de firme pentru care Oficiul Registrului Comertului a cerut tribunalelor deschiderea procedurii de faliment. De ce? Fie pentru ca unele nu detin nici macar sediu (deci sunt firme fantoma), fie nu si-au modificat, asa cum prevede legea, codul unic de identificare (CUI-ul) sau nu si-au depus diverse alte documente. Ca atare, in perioada urmatoare, firmele de acest gen – vreo 40.000 la numar – vor fi scoase din circuitul comercial.
D. CONSTANTIN