Depozitele in lei ale populatiei, in crestere cu 2,7 la suta
La sfarsitul lunii precedente, masa monetara a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a fost in valoare de 176.205,1 milioane de lei, in crestere cu 0,1 la suta in raport cu masa monetara din luna ianuarie 2009 si cu 17,7 la suta fata de luna februarie 2008, conform comunicatului de presa al BNR. In ceea ce priveste soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit, acesta a crescut, in luna februarie 2009, cu 0,2 la suta comparativ cu luna ianuarie 2009, adica pana la nivelul de 206.890,1 milioane de lei. Chiar daca, pe zi ce trece, criza economico-financiara se acutizeaza, in luna precedenta au crescut, fata de luna ianuarie 2009, si depozitele in lei ale populatiei, respectiv cu 2,7 la suta, pana la suma de 56.001 milioane de lei. Comparativ cu 29 ianuarie 2008, la 28 februarie 2009 depozitele in lei ale populatiei au inregistrat o crestere de 25,3 la suta.
75.000 de constructori si-ar putea pierde slujbele
Aproximativ 75.000 dintre angajatii din sectorul constructiilor si-ar putea pierde slujbele, in aceasta vara , daca Guvernul Boc nu va intreprinde masurile necesare stimularii activitatii in acest domeniu. „Numai in perioada derulata din acest an, de pilda, au fost disponibilizati peste 20.000 de angajati – ca urmare a crizei economico-financiare care a condus la falimentarea a circa 20 la suta din totalul firmelor de constructii. Totodata, alti 21.500 de constructori beneficiaza, temporar (pe timp de iarna), de asigurarea a 75 la suta din salariul de baza, ca membri cotizanti ai Casei Sociale a Constructorilor, dar nimeni nu stie cati dintre acestia se vor intoarce, acum, la vechile locuri de munca”, a declarat Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor in Constructii.
Regiile nationale si societatile cu capital de stat, in vizorul Fiscului
Conducerea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) a avut salutara idee de „a pune tunurile” si pe societatile comerciale al caror actionar majoritar este statul, si nu de a controla, potrivit vechiului obicei, indeobste firmele cu capital privat. Astfel, in luna anterioara, intre unitatile verificate (pe linia modului de utilizare, dupa caz, a redeventei miniere, a subventiilor sau a alocatiilor primite de la bugetul statului) s-au numarat si 27 de regii autonome si 36 de companii ori societati nationale. La finalul controlului, pentru neregulile depistate (folosirea ilegala a unor subventii, neplata integrala a impozitelor datorate bugetului statului etc.) au fost aplicate amenzi in valoare totala de 120.000 de lei.
Amenzi mai mici pentru neemiterea bonului fiscal
In urma nenumaratelor sesizari primite din partea agentilor economici, parlamentarii au aprobat, zilele trecute, un act normativ prin care vor fi diminuate cuantumurile sanctiunilor contraventionale prevazute de OUG nr. 28/1999 privind obligativitatea utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale. Spre exemplu, in cazul neemiterii bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate de o firma, amenzile prevazute vor fi intre 8.000 – 10.000 de lei, nu intre 8.000 – 40.000 de lei, ca pana acum. De asemenea, nerespectarea obligatiei de a preda, spre pastrare si arhivare, memoria fiscala a aparatelor de marcat, se va sanctiona cu amenda de la 40.000 – la 60.000 de lei, pentru acelasi tip de contraventie amenda fiind, in prezent, de 100.000 de lei. Ordonanta de urgenta a Guvernului, care contine reducerea cuantumului amenzilor, va intra in vigoare numai dupa promulgarea sa, de catre presedintele tarii.














