Prefectii sunt si vor ramane inalti functionari publici, a declarat premierul Emil Boc. Liderii coalitiei au convenit, luni, sa nu mai sustina politizarea prin lege a statutului prefectului asa cum intentionau initial. Surse din cadrul coalitiei au declarat ca schimbarea brusca de atitudine se datoreaza atat semnalelor negative venite din partea Comisiei Europene, cat si temerilor legate de eventualele conflicte de putere ce ar putea aparea intre prefect si presedintele de Consiliu Judetean la nivelul filialelor celor doua partide. In prezent, la Senat, pe aceasta tema exista un proiect de lege, initiat de doi deputati ai Coalitiei. Parlamentarii cu pricina sunt decisi insa sa renunte la politizarea prefectilor si sa impuna acest statut numai sefilor de directii deconcentrate. “Prefectii sunt si vor ramane in continuare inalti functionari publici, deci nu vor putea avea calitatea de membri ai partidului” a tinut sa clarifice lucrurile premierul Emil Boc. Semnalul dat de liderul PDL fusese insa remis grupurilor parlamentare ale PDL inca de luni, in timp ce omologul sau, Mircea Geoana si-a informat propriii parlamentari ca vor renunta la politizarea prefectilor. Membrii comisiei juridice a Senatului par decisi sa asculte recomandarile venite pe aceasta tema. Chiar daca astazi au amanat, din lipsa de cvorum, luarea unei decizii in privinta Legii prefectilor, parlamentarii PSD si PDL din comisia juridica sunt decisi, alaturi de initiatori, sa renunte la amendamentul prin care numirea prefectilor ar fi fost politica. Presedintele Comisiei juridice a Senatului, senatorul, Toni Grebla, a recunoscut ca, la nivelul Guvernului, din cauza unei recomandari a CE, s-a renuntat la intentia de a transforma functia de prefect intr-una politica.














