Bugetul nu a fost razboiul Puterii cu Opozitia, ci al Puterii cu romanii

Intr-un comunicat de presa transmis redactiei noastre de catre deputatul liberal Gratiela Leocadia Gavrilescu – Colegiul nr.3, chiar de la inceput se exprima opinia ca, recent aprobat, „bugetul acesta nu a fost razboiul Puterii cu Opozitia, ci al Puterii cu romanii”. Doamna deputat isi argumenteaza afirmatia prin faptul ca desi a inaintat „30 de amendamente prin care ceream suplimentarea alocarilor pentru investitii necesare in toate localitatile” (deci nu doar pentru cele doua in care sunt primari liberali – n.n.), nici unul dintre acestea nu a fost luat in seama, si ca indiferent de culoarea politica a primarilor, toate localitatile si cetatenii vor suferi deopotriva. In acelasi context al comunicatului, deputatul Gratiela Gavrilescu face public faptul ca nu a votat bugetul, prezentand totodata, si motivele pentru care a procedat astfel. „In primul rand, pentru ca este un buget mincinos, din perspectiva promisiunilor electorale prin care s-a ajuns la putere” – spune parlamentarul, mentionand majorarile cu 50% a salariilor promise profesorilor si a pensiilor, dublarea pensiilor agricultorilor, acordarea celei de-a 13-a pensii sau reducerea TVA la alimentele de baza, iar in al doilea rand, “pentru ca acest buget nu reflecta un program coerent anti-criza”. In aceste conditii, referindu-se si la “problemele de zi cu zi” ale colegiului in care este deputat, doamna Gavrilescu apreciaza ca vor fi „mai greu de rezolvat, dar nu imposibil”. Ea spera, astfel, ori ca „guvernantii, din proprie initiativa sau la presiunea cetatenilor” sa tina cont „de nevoile reale ale comunitatilor”, ori ca „impreuna cu primarii si consilierii locali sa obtinem fonduri europene pentru dezvoltarea rurala”.
Leon CHIRILA