Beckham, laudat de Kaka
Brazilianul de la AC Milan, Ricardo Kaka, considera ca venirea lui David Beckham la formatia din nordul Italiei s-a dovedit mult mai inspirata decat s-ar fi crezut la inceput. Starul din atacul lui Milan este constient ca englezul a fost adus de la Los Angeles Galaxy din motive ce tin mai ales de marketing, dar s-a convins ca Becks este la cei 33 de ani ai sai un mare fotbalist, care ar putea deveni fundamental pentru formatia de pe San Siro. Imprumutul lui David Beckham la AC Milan trebuie sa expire in luna martie, jucatorul urmand sa se intoarca la formatia din Major League Soccer (MLS), Los Angeles Galaxy. Cu toate aceste, mijlocasul i-a castigat deja de partea sa atat pe jucatori, antrenor si conducerea de la clubul italian, cat si pe suporterii “rossoneri”. Oficialii clubului au inceput deja o cursa nebuna pentru a-i convinge pe americanii de la LA Galaxy pentru a-l vinde pe englez, situatie care este dorita si de catre jucator. Noii colegi ai lui Beckham de la AC Milan sunt si ei de parere ca fotbalistul trebuie adus cu orice pret definitiv in Italia:“Poate ca la inceput a fost o miscare de marketing, dar s-a vazut ca Beckham poate sa fie un fotbalist decisiv la AC Milan. Sper ca echipa sa ajunga la o intelegere si sa-l transfere definitiv pentru ca ne poate ajuta foarte mult in sezoanele care vor urma. In ultimele jocuri si-a demonstrat valoarea prin pasele si golurile reusite”, a afirmat Kaka.
Negocierile dintre cluburile AC Milan si LA Galaxy nu sunt deloc usoare si se afla deja la a doua incercare, dupa esecul cu care s-a soldat primul “asalt” al milanezilor. Vicepresedintele formatiei din “Cizma” a declarat, conform sursei citate, ca spera sa se ajunga la o intelegere pana vineri, in ciuda opozitiei puternice a antrenorului echipei americane, Bruce Arena. Acesta doreste cu orice pret ca mijlocasul sa se intoarca in California pe 9 martie, atunci cand este stabilit, pentru a participa la jocurile echipei odata cu reluarea activitatii in MLS.
Oficialii lui Los Angeles Galaxy cer italienilor sa plateasca mai mult de 10 milioane de euro pentru transferul jucatorului de 33 de ani, care a si revenit la echipa nationala a Angliei de la intoarcerea sa pe Continentul European, la AC Milan.
UEFA ingrijorata de viitorul fotbalului
Prezent in Parlamentul European de la Bruxelles, presedintele UEFA, Michel Platini, s-a aratat ingrijorat fata de viitorul cluburilor de fotbal si a propus o strategie de a limita costurile cluburilor pentru salariile jucatorilor si pentru transferuri. Mai mult, Platini e gata sa copieze modelul american in sport, precum si sa introduca noi reglementari prin care UEFA sa decida cine poate sa participe in competitiile organizate de forul european si cine are interzis.
“Cluburile europene ne spun ca sistemul nostru este in pericol de o implozie financiara pe termen mediu. Acum analizam posibilitatea de a limita, cu un anume procent, costurile cluburilor pentru salarii sau transferuri”, a spus Platini parlamentarilor europeni din Bruxelles. Planul lui Platini prevede ca formatiile sa cheltuiasca intre 46 si 63 de procente din venituri pe salarii si achizitionarea de fotbalisti, potrivit unor surse din UEFA.
Presedintele UEFA i-a laudat pe americani, care s-au adaptat mult mai bine crizei financiare. “Prietenii nostri americani stiu de zeci de ani ca toate competitiile sportive sunt atractive in cazul in care sunt echilibrate si nicio echipa nu detine arma fatala. Au introdus multe masuri ca sa mentina acest echilibru pentru a fi siguri ca echipele sunt administrate corect. Sistemul sportiv din America este complet diferit fata de cel european, asa ca avem multe lectii de invatat”. Numarul foarte mare de investitori din afara Europei, care au cumparat cluburi de fotbal, in special in Anglia, a tras un semnal de alarma la FIFA, UEFA si Uniunea Europeana, iar Platini are deja un plan pentru rezolvarea acestei probleme. “Cred ca este rezonabil ca UEFA sa decida independent care sunt conditiile prin care cluburile sa fie acceptate in competitiile pe care le organizam. Sigur ca nu vom introduce orice fel de bariere, pentru ca eu nu am lucrat niciodat asa”, a mai spus Platini.
Negocieri de criza la Honda
Producatorul japonez de automobile Honda a confirmat oficial, ieri, ca negociaza vanzarea echipei de Formula 1 unor potentiali investitori, printre care se afla si grupul Virgin, detinut de miliardarul britanic Richard Branson. Oficialii Honda, companie care si-a anuntat anul trecut retragerea din Marele Circ in urma crizei financiare, spera sa incheie cat mai repede un acord de vanzare a echipei, astfel incat aceasta sa se afle pe linia de start a Marelui Premiu al Australiei, prima etapa a editiei 2009 a Campionatului Mondial de Formula 1, programat la 29 martie. “Negociem cu mai multi potentiali cumparatori, printre care si grupul Virgin. Continuam negocierile actuale pentru a nu rata debutul sezonului. Discutam intens pentru a gasi un cumparator”, a declarat un purtator de cuvant al Honda, care nu a dorit sa precizeze niciun alt investitor interesat de echipa.
Din careu – pe scena
Franta nu duce lipsa de noi talente pentru Eurovision ! Marele campion francez, Youri Djorkaeff, s-a lasat de fotbal la sfarsitul lui 2006 si s-a apucat de muzica. Djorkaeff a uimit intreaga lume cand a iesit pe piata cu melodia “Vivre dans ta lumiere”, al carei videoclip il prezinta pe jucator in mai multe ipostaze inedite.
Nadal vrea o pauza
Prezenta lui Nadal la turneul din Dubai este incerta. Spaniolul acuza dureri musculare si se plange de ritmul in care a jucat in acest debut de an.
Nadal da asigurari ca va fi apt sa isi ajute echipa in Cupa Davis, in meciul pe care Spania il va disputa impotriva Serbiei.
“Nu e genunchiul, simt dureri la un tendon si nu pot sa servesc bine. Sezonul abia a inceput, dar am jucat foarte multe jocuri intr-un timp scurt si din cauza oboselii ma dor toti muschii. Risc o accidentare grava. Discutia e daca am nevoie de o pauza. Vreau sa joc la Dubai, dar voi mai analiza aceasta posibilitate. Prezenta mea in Cupa Davis este sigura”, a spus Nadal.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentColoana stiri
Articolul următorCALENDARUL ZILEI