De astazi, timp de trei zile, administratiile locale care fac parte din Polul de crestere Ploiesti vor face publice proiectele pe care si -au propus sa le realizeze. Asa cum am mai scris si in alte editii ale ziarului nostru, in cadrul Programului Operational Regional elaborat de catre Guvern, municipiul Ploiesti a fost declarat pol national de crestere pentru Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia. Alaturi de Consiliul Judetean Prahova, ca membri fondatori se regasesc administratiile locale din Ploiesti, Baicoi, Boldesti-Scaeni, Plopeni, Aricestii Rahtivani, Barcanesti, Berceni, Blejoi, Brazi, Bucov, Dumbravesti, Paulesti, Targsoru Vechi si Valea Calugareasca. In ceea ce priveste fondurile, dupa cum a anuntat si Mircea Cosma – presedintele Consiliului Judetean Prahova – Polul de crestere va beneficia de 97 de milioane de euro, din care 65% vor avea ca destinatie armonizarea retelei de transport intre localitatile constituite in acest pol, respectiv pentru cai rutiere, pasaje, pentru amenajarea iesirilor la drumurile judetene si nationale, pentru imbunatatirea transportului public de persoane, inclusiv prin prelungirea traseelor din municipiul Ploiesti catre localitatile invecinate – cum ar fi Blejoi, Paulesti, Bucov, 15% pentru reabilitarea institutiilor publice si sociale etc. Totodata, unele dintre fondurile europene vor avea ca destinatie si crearea de infrastructura pentru intreprinderile mici si mijlocii, inclusiv pentru identificarea de terenuri pentru infiintarea de microparcuri industriale, cat si pentru proiectul de amenajare a Parcului Bucov. Principalul motor al acestui pol de crestere va fi municipiul Ploiesti – cu perspective de a deveni, in anul 2012, chiar capitala Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, o sansa de dezvoltare dandu-se, totodata, si localitatilor care au avut de suferit de pe urma stagnarii industriei de aparare, respectiv Plopeni, Baicoi si Boldesti-Scaeni. In afara de cele opt proiecte pe care le va avea individual – care vizeaza in mod special infrastuctura de drumuri – administratia judeteana va oferi administratiilor locale sprijin logistic.
Revenind la actiunile prin care se vor face publice proiectele din cadrul acestui pol, astazi vor fi prezentate cele din Brazi. Intalnirea este programata la primaria din localitate, la aceasta actiune fiind asteptati sa participe reprezentantii celor 14 administratii membre ale polului. Vor fi prezentate cele mai importante investitii care se preconizeaza sa fie dezvoltate in aceasta comuna, printre care: o zona de agrement, timp liber si alimentatie publica, construirea unui teren si a unei sali de sport, a unui patinoar, dar si a unui teatru de vara. Maine si poimaine sunt astepati la Ploiesti, pentru a-si prezenta proiectele, ceilalti reprezentanti ai primariilor partenere ale polului de crestere. Dupa cum a mentionat si presedintele Consiliului Judetean Prahova, prezentarea acestor proiecte trebuia urgentata deoarece, “din acest an trebuie stiut clar pe ce ne putem baza, intrucat, revizuirea lor se va mai putea face doar in anul 2011. Mai mult decat atat, pe data de 5 martie va avea loc – inclusiv in prezenta reprezentantilor europeni – prima evaluare a proiectelor incluse in cadrul Polului de crestere Ploiesti- Prahova.”
N.DUMITRESCU
Acasă Administratia locala Incepand de astazi, localitatile incluse in Polul de crestere Ploiesti isi prezinta...