Judecatoria din Mizil se uneste cu Ploiestiul, instanta din Sinaia coboara la Campina !
Ceea ce s-a hotarat in urma cu aproape patru ani, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, este supus imprescriptibilitatii. Altfel spus, ramane valabil si pentru azi si, cine stie daca, nu cumva, maine… Judecatoria Mizil, alipita Ploiestiului ! Astfel, conform ultimelor evaluari, pentru o scadere a numarului de dosare pe judecator la unele instante, se vorbeste despre “fuziunea judecatoriilor din orasele mici, situate la maximum 30 de kilometri intre ele”. Cum Mizilul este mai aproape de Ploiesti decat de Judecatoria Pogoanele, pentru degrevarea instantei din municipiu de numarul de cauze, cresterea operativitatii, sau reducerea stresului in randul magistratilor – o solutie ar fi functionarea instantei mizilene ca „sediu secundar” al celei din Ploiesti. Instanta din Sinaia, alipita celei din Campina ! Tot pe considerentele amintite mai sus (numar de judecatori si distanta), scriptic, Sinaia ar putea fi mutata la Campina. Sau, in cel mai bun caz, prima sa devina tot un fel de “sediu secundar” al celei de-a doua. Astfel, dosarele deduse judecatii la sectiile civila sau penala de la munte ar putea fi coborate intr-al doilea municipiu al judetului…
Acestea, scriptic, fiindca a muta un complet de judecata intr-un sediu cum este cel din Campina pare de-a-ndoaselea, tinand cont de faptul ca Judecatoria din Sinaia, cel putin din punct de vedere al cladirii, este optima pentru desfasurarea activitatii judiciare. Invers – Campina la Sinaia – ar fi o varianta mai plauzibila, dar ramane in stadiul de varianta. Apoi, mai ramane si intrebarea “Ce se va face cu Judecatoria din Urlati ?” Este aproape de Ploiesti. Va fi mutata si aceasta in municipiu (ori va deveni “sediu secundar”, dar cui foloseste ? Nimanui, stiut fiind ca, de la infiintare, prima nu a avut, nici magistrati angajati, nici parati sau reclamanti „arondati”… Cum scriam la inceput, problema s-a discutat la nivel de CSM, a fost, se pare, data si o hotarare in acest sens, dar cata vreme nu a fost investita cu formula executorie, nu s-a miscat nici Mizilul spre Ploiesti, nici n-a luat-o la vale Sinaia spre Campina.
(F.T.)

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMONDO SPORT
Articolul următorMEMORIA ZIDURILOR