Viata mondena a prahovencelor
Aceeasi curiozitate, aceeasi nesecata dorinta de a cunoaste, de a fi la curent le anima si pe femeile de la oras, indiferent de conditia lor sociala. Cele mai multe preferau observatia directa, fapt care le-ar fi permis apoi sa intareasca povestirile lor cu “am vazut cu ochii mei”. Femeile din mahalalele orasului aveau de nenumarate ori prilejul sa iasa la poarta, prilej pe care nu-l scapau niciodata, oricata treaba ar fi avut. O data pe saptamana, cand suna clopotelul gunoierilor lasau totul balta si fugeau sa duca lada, ori galeata de gunoi. Odata treaba facuta, tot mai ramaneau doua-trei minute de vorba cu vecinele care iesisera si ele pentru acelasi lucru. Mai ieseau obligatoriu, cu toti cei din casa, la marile evenimente ale strazii: trecerea „mortului” (convoiul funebru de acasa la biserica si de la biserica la cimitir),vestita prin bocete rasunatoare, a unui alai nuptial, vestit prin muzica lautarilor si mai ales prin chiuiturile disperate ale nuntasilor, trecerea hingherilor (ecarisaj), vestita prin chelalaieli si urlete sinistre, ca si certuri si batai electorale, casnice sau pasionale. Erau urmarite toate cu atentie si apoi comentate pe larg cu vecinele.
Curiozitatea femeilor ramanea aceeasi si in zonele centrale si subcentrale ale orasului. In gospodariile bogate sau mijlocii, ea se manifesta insa putin diferit. Conita sau doamna nu iesea la poarta nici pentru cumparaturi de la precupeti, nici pentru gunoi, cititul apei, al gazelor sau pentru urmarirea unui “fapt divers”, ci trimetea un randas, o ordonanta, o servitoare sau pe “coana mare” . Bineinteles ca la revenire acestia erau bine chestionati asupra celor vazute sau auzite.
Dar cucoanele erau pasionate si dupa observatia directa. Cum ele nu puteau iesi la poarta, cel mai bun mijloc il constituia “fereastra”. Oricine poate vedea si astazi ca imensa majoritate a caselor construite de la jumatatea secolului al XIX-lea pana la jumatatea secolului al XX-lea, in centrul orasului sau pe arterele principale, aveau una dintre fatadele laterale care mergeau pana in trotuar. De-abia dincolo de aceasta, incepea ingradirea proprietatii cu grilaj de fier forjat sau cu gard de sipci vopsite, dupa starea materiala a gospodariei. Si aceasta nu numai la casele sistem “vagon”, ci si la cele cu un plan mai complex. Chiar casele din fata carora se lasa un pic de gradinita tot aveau ferestre de la care se vedea bine in strada. Casele unor liber profesionisti (avocati, portarei, medici) care aveau, desigur spre strada, biroul sau cabinetul, mai aveau alaturi un salonas, o biblioteca, cu fereastra.
In fata acestor ferestre se petreceau multe ore in supravegherea strazii de catre femeile din casa. In multe case, in fata uneia dintre ferestre era asezata o masuta cu doua scaune de o parte si de alta. Acolo, stapana casei statea ore intregi, rareori singura, de regula cu mama, ori cu soacra, ori cu fiica mai mare, cu o sora, o cumnata, o vecina, o prietena. Uneori in picioare, langa masuta venea cate o servitoare mai veche si mai devotata, iar daca perechea era mai in varsta sotul, pensionar, devenit si el curios, ii tinea de urat. Pentru ca, de regula, ceea ce vedeau trebuia comentat cu cineva si apoi comunicat sotului, care seara aducea si el noutati de la serviciu, ori de la bodega, ori de la club si totul era transmis mai departe.
Cele mai favorizate erau cucoanele care locuiau pe Bulevard. Ele vedeau toata parada militara de la 10 mai, fara sa se amestece “cu multimea” de pe trotuare, chiar daca nu erau invitate la tribuna. Defilarea soldatilor continua la fel de ordonata si de martiala si dupa ce trecea de primul rond al Bulevardului (unde era tribuna), pana ce ajungea in “centru”, mai ales ca marsurile cantate de fanfara se auzeau bine. Vedeau, inainte de parada si pe cei care, in trasura sau pe jos, mergeau spre tribuna sau spre trotuare ca sa asiste la parada si mai tarziu sa se intoarca acasa. Cele mai norocoase, care locuiau in capul Bulevardului, vedeau intrand in Palatului Prefecturii pe cei si cele invitati la receptia oficiala.
Paul D. POPESCU
