Viata mondena a prahovencelor (I)
Poate titlul articolului nostru nu este cel mai potrivit. De fapt, noi am voit sa aratam in aceste randuri o parte din viata de zi cu zi a femeilor, care nu erau ocupate cu treburi gospodaresti sau cu serviciul sau profesia pe care o practicau liber. Cu alte cuvinte vom ingloba aici tot ceea ce constituia timp de relaxare, relatii sociale, informare locala.
Desigur, spatiul pe care si-l puteau acorda femeile pentru asa ceva diferea foarte mult de la oras la sat, de la o stare materiala si sociala la alta, de la o varsta la alta si era invers proportional cu greutatile familiale.
Femeile de la tara dispuneau de mai putin timp liber decat cele de la oras. De fapt, trebuiau sa si-l faca singure pentru ca treburile nu se mai terminau niciodata. Dar erau si ele la fel de curioase sa afle ce s-a mai intamplat in lume si, in special in satul lor.
Principalul mijloc de informare era fantana. Mai multe gospodarii se aprovizionau cu apa de la o fantana, intre 7-8 si 25-30, in functie de starea paturii freatice locale. In familiile unde existau fete trecute de 9-10 ani, aprovizionarea cu apa cadea, exclusiv, in sarcina lor. Unde nu, o faceau nevestele mai tinere sau batranele din casa. Oricare dintre ele facea treaba cu destula tragere de inima, chiar daca trebuia sa mearga de cate doua, trei sau chiar de mai multe ori pe zi, chiar daca strabateau peste 150 de metri si galetile sau donitele de pe cobilita atarnau destul de greu. Barbatii nu veneau la fantana decat ca sa-si adape vitele si aceasta numai daca nu gaseau vreo garlita in apropiere de casa lor.
La fantana se intalneau, mai totdeauna, 7-8 pana la 15 femei – unele scoteau apa, altele asteptau sa le vina randul, altele, care luasera apa mai asteptau “sa-si mai traga sufletul” inainte de a porni spre casa. Si intre timp vorbeau, spuneau tot ce stiau si ascultau. Mai era si un loc de intalnire; uneori cate un baiat stia despre o anume fata cam pe la ce vreme vine ea la fantana si facea ce facea si la acel moment isi gasea si el drum pe acolo. Schimbau cateva priviri galese, cateva cuvinte si daca fata se intampla sa fie numai cu “surate” ale ei, ii mai fura si cate o sarutare. De altfel, “codanele”, “fetele mari” si chiar femeile tinere, care, de obicei, erau cam “hartuite” de barbati, aici, in grup, prindeau curaj si deveneau chiar agresive. Cand trecea cate un baiat, un flacau, un vaduv mai tanar sau chiar doi, trei, incepeau sa rada, sa chicoteasca, sa inceapa cu strigaturi sau cu porecle. Daca trecatorul se facea ca nu le vede si grabea pasul, ce-i mai auzeau urechile, incepand cu “Buna ziua caciula ca stapan-tu n-are gura !”. Daca omul se infuria si venea spre ele injurand, risca sa fie ocarat si chiar sa se trezeasca si cu o galeata de apa in cap. Daca erau insa niste flacai isteti si chipesi, care stiau de gluma, acestia erau primiti cu placere si chiar se schimbau zambete si ochiade.
Francezul Vaillant ne povesteste despre o astfel de fantana la Telega, unde fetele venite sa ia apa cochetau cu soldatii din compania de acolo si apoi plecau spre casa, cu povara grea, cantand.
Ajunse acasa, cele care veneau cu cofitele sau galetile pline cu apa mai erau certate, de forma ca au intarziat atata, dar lor nu le prea pasa, stiau ca erau asteptate cu nerabdare sa spuna ce-au mai aflat, lucru pe care si ele de-abia asteptau sa-l faca. Si apoi, fie ca spalau, ori lucrau in gradina, ori raneau la porci, sau la pasari, ori pregateau masa, nu le mai tacea gura. Mai aflau femeile cate ceva de la barbatii lor cand acestia veneau de la munca sau, mai ales, de la carciuma. Si toate acestea simteau o imperioasa nevoie sa le impartaseasca si altora, nu numai celor din familie. Daca avea cateva clipe libere, o gospodina o chema la gard pe vecina ei care venea iute, uneori cu poala sortului plina de graunte pentru oratanii, alteori cu mainile ude, scoase din rufe, sau cu sapaliga in mana. Isi acordau cateva minute de vorba, promitandu-si sa continue cand vor avea vreme. Mai spre seara, cand mai terminau din treburi, ieseau la poarta, cu furca, se strangeau cate trei-patru si, in timp ce torceau, “taineau”.
Paul D.POPESCU
