Extreme la vreme de criza
Leon CHIRILA
Oricat vom incerca sa ne pastram calmul, sa privim linistiti lucrurile, sa nu ne agitam, ci sa tratam efectele crizei cu luciditatea care s-ar impune, multe situatii din jurul nostru par sa scape de sub control. Sunt un fel de extreme generate, probabil, de surplusul de adrenalina din noi, de tensiunea arteriala care sporeste la vestea unui necaz, de surescitarea sistemului nervos care reactioneaza, oricum, independent de vointa noastra.
Un prim exmplu al acestui gen de situatii ni-l ofera chiar seful statului, pe care l-a „lovit” dragostea fata de marile trusturi de presa. Presedintele Traian Basescu s-a manifestat, intotdeauna cu inversunare, impotriva trusturilor de presa, a modului in care acestea i-au prezentat activitatea, obiceiurile si…apucaturile, condamnand chiar, comportamentul de „tonomate” al unora dintre slujbasii mass media. Acum, insa, la vreme de criza, presedintele pare sa-si fi schimbat radical opiniile, din moment ce a inceput sa frecventeze studiourile unui astfel de trust, pe al carui patron ar fi fost in stare sa-l inghita cu ceva vreme in urma. Acum, Traian Basescu vorbeste natiunii cam la doua saptamani, de pe fotoliul oferit de „nasul” George Constantin Paunescu, om de afaceri pe a carui activitate albul nu a prins niciodata. Iar exemplul presedintelui nu putea sa nu-l ia vajnicul sau „locotenent” – Emil Boc – care, de asemenea, uzeaza de promovare prin intermediul studiourilor lui Paunescu.
O alta extrema a acestor vremuri de criza este, de asemenea, intamplarea dintr-o gara dobrogeana unde, cativa hoti de fier vechi au demolat, pur si simplu, sistemul de franare al unui tren de marfa, ai carui saboti i-au incarcat intr-o masina, in vederea valorificarii la fier vechi. Dar un reprezentant al sistemului national de siguranta si ordine – care si acesta este din ce in ce mai subred – a reusit sa stopeze furtul, sa evite o iminenta catastrofa ce s-ar fi produs odata cu punerea in miscare a trenului ramas fara frane (sa ne amintim astfel, de filme cu asemenea situatii !) impuscand mortal unul dintre hoti. Fireste, nu pledam pentru solutii extreme in situatii de furt – oricat de mare ar fi prejudiciul – dar situatia nu poate fi privita altfel decat ca fiind o extrema a unei perioade dificile.
Exemplele, insa, nu se opresc aici. Auzim despre trecerea masiva la incalzirea cu ajutorul aragazului – considerat o solutie mai ieftina – pentru a reduce consumul de energie termica prin calorifere. Solutia, ca orice alta pe care o…scorneste saracul, este, se pare, chiar mai paguboasa deoarece aragazul din zilele de-acum nu mai foloseste exclusiv, gazul metan, ci o combinatie de gaz cu aer atmosferic, care da si acea flacara rosiatica, numai buna de fiert ouale! Iar consumul este mult mai mare pentru a obtine puterea calorica necesara incalzirii unui spatiu de locuit. Dar asa-i in vremea in care cand vrei sa te carpesti, mai rau te rupi, similara si prin Dealul Cotrocenilor. Acolo, Presedintia tarii, „pornita” si ea pe economii drastice – c-asa-i la criza – beneficiaza, in acest an, de fonduri de deplasari in strainatate sau in tara cu 50% mai mari fata de cele de anul trecut!?! Asta, probabil, pentru ca presedintele Basescu a trecut de la o extrema, la alta, adica de la intalnirile saptamanale cu cetatenii, in Piata Universitatii (!?!), la suetele lunare cu romanii din Spania sau Italia sau alte zari ale lumii, caci pe cei de-acasa ii va vizita, tot saptamanal, la Baia Mare sau Constanta, la Timisoara sau Targu Mures etc., etc., etc.
Si poate sa spuna cineva ca vinovat de astfel de situatii extreme este altcineva decat criza pe care o traversam ?