Camioanele nu mai au voie sa lase in urma lor noroi

Cu siguranta, au fost destule cazurile in care pe unele dintre drumurile judetului erau vazute camioane care lasau in urma lor fie dare de noroi, fie o parte din materialele transportate. Ei bine, acestei situatii i s-a pus punct, de ieri intrand in vigoare noile norme legale privind reglementarea furnizarii si a transportului rutier pe drumurile publice a bunurilor divizibile. Pentru o mai buna intelegere, precizam ca bunurile divizibile sunt materialele vrac, fara ambalaj, sub forma de pulbere, granule sau bucati provenite din exploatari miniere, de cariera sau balastiera ori materiale fluide sau semifluide provenite de la statiile de mixturi asfaltice ori de betoane. In ceea ce priveste reglementarile care au intrat in vigoare, acestea vizeaza reguli stricte impuse atat agentilor economici care distribuie, pe cale rutiera, bunuri divizibile, cu vehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone, cat si conducatorilor auto. Pentru cei interesati, iata care sunt cele mai importante dintre aceste reguli: accesul de la punctul de lucru al agentului economic la drumul public va fi amenajat si intretinut in conformitate cu prevederile legale in vigoare; agentii economici vor avea obligatia sa detina, in dotare, in punctele de incarcare, instalatii de cantarire a vehiculelor rutiere, tichetul de cantar eliberat de aparat urmand sa fie semnat si stampilat; se vor cantari si se vor emite tichete de cantar pentru toate vehiculele utilizate pentru distribuirea materialelor si nu se va permite plecarea din punctul de incarcare in cazul in care se va depasi masa totala admisa; se vor asigura conditii pentru curatarea rotilor vehiculelor inainte de intrarea acestora pe drumurile publice si nu se va permite parasirea punctului de incarcare si accesul la drumul public in cazul in care din autovehicul se scurg reziduuri din marfa incarcata. Totodata, soferii vor avea obligatia sa transporte materiale vrac in vechicule dotate cu prelata, iar in cazul in care camioanele sunt prevazute din constructie cu obloane, acestea vor trebui sa fie dotate cu sisteme de inchidere care sa asigure etanseitatea. Conform acelorasi prevederi intrate in vigoare de ieri, agentii economici vor trebui sa prezinte administratorului drumului la care se realizeaza accesul de la punctul de lucru, in termen de 30 de zile de la sfarsitul fiecarui an calendaristic sau de la incetarea activitatii de exploatare a bunurilor divizibile, situatia cantitatilor distribuite pe cale rutiera, conform tichetelor de cantar eliberate. In cazul in care nu vor fi respectate prevederile nominalizate mai sus, cei vinovati vor fi sanctionati, in functie de abatere amenzile variind intre 500 si 40.000 de lei. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se vor face de catre reprezentantii administratorilor de drumuri si de catre cei ai politiei.
N.D.