Pe adresa Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au fost transmise in anul anterior, peste 4.000 de reclamatii de la clientii bancilor. Cei mai multi dintre acestia au fost nemultumiti, in primul rand, de cresterile peste noapte ale dobanzilor si ale comisioanelor prevazute in contractele de creditare, de introducerea unor comisioane noi, aferente creditelor sau conturilor curente. In buna masura, cetatenii au avut dreptate, dovada fiind faptul ca investigatiile inspectorilor ANPC s-au soldat cu amenzi contraventionale insumand peste 880.000 de lei.