In Ploiesti, tarifele pentru activitatile prestate de catre operatorul de salubritate raman, deocamdata, neschimbate. In ultima sedinta a Consiliului Local Ploiesti, de la sfarsitul saptamanii trecute, alesii s-au abtinut, in unanimitate, de la vot, in cazul adoptarii proiectelor care faceau referire la activitatea operatorului de salubritate din Ploiesti – Veolia Servicii pentru Mediu. Proiectele vizau actualizarea tarifelor pentru activitatile de curatenie a cailor publice, pentru incarcarea si transportarea deseurilor menajere de la populatie, precum si in cazul activitatii de colectare, transport si depozitare a deseurilor menajere preluate de la populatie. Dupa cum s-a precizat si in rapoartele de specialitate care insoteau proiectele de hotarare mentionate mai sus, solicitarea majorarii tarifelor, de catre Veolia, s-a facut in baza contractului de delegare de gestiune a serviciului public de salubrizare a municipiului Ploiesti, care prevede, printre altele, si faptul ca actualizarea tarifelor pentru colectarea si transportul deseurilor menajere si asimilabile acestora, de la populatie, se poate face de cel mult doua ori in decursul unui an calendaristic si o data pe an pentru activitatea de curatenie cai publice. Se mai mentiona , insa, si faptul ca majorarea tarifelor nu s-a mai facut de ani buni: in cazul activitatii pentru incarcat si transportat deseuri menajere – din 1 ianuarie 2006, pentru serviciile de curatenie strazi – din 1 aprilie 2007, iar in cazul tarifului pentru activitatea de colectare, transport si depozitare de deseuri de la populatie – 1 ianuarie 2006. Ca urmare, in acest context, conducerea Veolia Servicii pentru Mediu a tinut sa aiba urmatorul punct de vedere in legatura cu abtinerea de la vot a alesilor ploiesteni: „Decizia surprinzatoare pe care au luat-o consilierii locali vineri, 30 ianuarie a.c., in cadrul Consiliului Local Ploiesti, la proiectele de hotarari ce vizau actualizarea tarifelor de colectare a deseurilor menajere, de salubrizare si de depozitare, ne face sa consideram ca, desi au inteles in unanimitate, validitatea si justetea cererilor noastre tarifare, dar si faptul ca este imposibil sa mentii echilibrul contractual sau sa acoperi costurile avand tarife neactualizate timp de cel putin trei ani, totusi, exista o reticenta pe care nu o intelegem cu privire la punerea in practica a unei astfel de decizii. Ca atare, vom analiza, in amanunt, situatia si consecintele ce pot decurge dintr-o astfel de decizie, care ni se pare, la o prima vedere, impotriva obligatiilor regulamentare ale municipalitatii ploiestene”.
N.D.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorSTRADA FRANCEZA (II)