La sfarsitul saptamanii trecute, la Casa Tineretului (Sala Mica), a avut loc o serie de manifestari dedicate unui eveniment important pentru istoria municipiului – Ziua Campinei, o sarbatoare mai putin cunoscuta de localnici. Reamintim cititorilor nostri ca, la 8 ianuarie 1503, intr-un registru al taxelor vamale din Cetatea Brasovului, a fost prima atestare documentara a asezarii dintre Prahova si Doftana, fapt datorat unui mosnean, Mansul din Kympena, care adusese spre vanzare 425 de livre de ceara de albine. In 1783, Campina devine targ liber, pentru ca, in 1864, domnitorul Al.I. Cuza sa ridice localitatea la rangul de oras. In 1994, prin decret prezidetial, orasul devine municipiu.
Ziua Campinei a trecut si anul acesta cu discretie. Desi a fost corespunzator popularizata, in ultimii ani, in presa locala, aceasta sarbatoare ramane, in continuare, putin cunoscuta de catre campineni.
La sarbatorirea a 506 ani de la prima atestare documentara a Campinei, au participat reprezentanti de seama ai municipalitatii (primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, secretarul municipiului Paul Moldoveanu, consilieri locali), proaspatul senator campinean Georgica Severin, conducatori ai unor institutii culturale campinene, cadre didactice etc. In alocutiunea sa, dupa obisnuitele urari de An Nou adresate participantilor, edilul-sef a considerat ca specific pentru Campina de azi este cuvantul “echilibru”, subliniind totodata si faptul ca, in acest an, scopul administratiei publice locale il reprezinta atragerea cat mai multor fonduri europene, prin care orasul sa se dezvolte rapid si fara a fi grevat bugetul sau, astfel incat investitiile in infrastructura sa continue in acelasi ritm.
Programul manifestarilor amintite mai sus a inceput cu lansarea a doua carti semnate de catre profesorul Nicolae Geanta (“Dinamica populatiei in arealul adiacent municipiului Campina” – recenzata de profesorul Gherasim Rusu Togan, si “Dinamica petrolului in arealul adiacent municipiului Campina” – recenzata de inginerul petrolist Victor Dumitru), si o prelegere cu exemplificari video – “Campina, leaganul petrolului mondial”, prezentata de inginerul Ion Filipas. Au urmat o expozitie de carte, “Petrolul vazut de campineni”, si un vernisaj de pictura, cu 24 de lucrari ale unor tineri pictori locali, care au participat, anul trecut, la Tabara de creatie “Campina, dragostea mea.”
Tot de “Ziua Campinei”, la Castelul “Iulia Hasdeu”, campineanca Diana Ionescu a sustinut un apreciat concert de pian, cu piese semnate de mari compozitori ai muzicii clasice (Mozart, Chopin, Enescu s.a.).
Adrian BRAD