In perioada sfarsitului de an 2008 si a inceputului lui 2009 efectivele Jandarmeriei Montane apartinand Inspectoratului de Jandarmi Judetean Prahova au actionat in sprijinul turistilor, atat pe traseele turistice cat si pe partiile de schi si in statiunile de pe Valea Prahovei. Astfel in aceasta perioada, cei 30 de jandarmi, au participat, atat independent cat si in cooperare cu membrii formatiunilor Salvamont la salvarea a numeroase persoane de pe partiile de schi Kalinderu – din Busteni, Sorica – din Azuga, Cota 1400 – din Sinaia, acestea suferind in general, traumatisme la nivelul membrelor inferioare sau superioare cele mai multe dintre ele, insa una dintre persoanele salvate a suferit un AVC, (eschimie semipareza dreapta si dizatrie), in timp ce schia. Toate persoanele au fost transportate catre caile de acces de unde au fost preluate de ambulante si duse la spitalele de pe Valea Prahovei, in vederea acordarii de ingrijiri de specialitate.
Si pentru ca zapada muntelui ramane, in continuare, imbietoare, iar dorintei de miscare i se pune frau mai greu, pentru a evita accidentele, Jandarmeria Montana recomanda tuturor turistilor:
* Inainte de a pleca in excursie, sa se informeze asupra itinerarului propus, a gradului de dificultate, starea vremii, starea de functionare a mijloacelor de transport pe cablu;
* Sa plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanterna, rucsac, trusa de prim-ajutor;
* Sa nu riste sa plece singur la drum;
* Sa informeze cabanierul asupra traseului ales si sa se inscrie in registrul de trafic al turistilor, lasand datele complete;
* Sa aleaga traseele in functie de pregatirea fizica, tehnica si psihica a celui mai slab din grup;
* Sa foloseasca numai traseele marcate;
* In cazul aparitiei dificultatilor pe teren sau a inrautatirii vremii, sa se retraga la cea mai apropiata cabana;
* Sa apeleze cu incredere la jandarmii montani sau la membrii Salvamont;
* Sa nu consume bauturi alcoolice inainte sau in timpul practicarii sporturilor montane sau al drumetiilor;
* Sa nu deterioreze amenajarile turistice, marcajele sau indicatoarele;
* In caz de accident sa anunte Jandarmeria Montana sau Salvamontul la numarul unic de urgenta 112.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDe la 1 ianuarie,
Articolul următorFemei prahovene