Prahovenii au intampinat noaptea dintre ani pe strada

Mii de prahoveni au ales sa-si petreaca Revelionul nu acasa ori la cine stie ce carciuma cu staif, ci… in strada. Este cazul locuitorilor municipiilor Ploiesti si Campina, dar si ai altor asezari, inclusiv – sau, mai ales – din statiunile de pe Valea Prahovei, unde noaptea dintre ani a fost marcata cu concerte in aer liber si focuri de artificii.
Ca s-a optat pentru numararea ultimelor secunde din noaptea de 31 decembrie 2008, in strada, a fost si cazul ploiestenilor care s-au adunat cu mic, cu mare, in centrul orasului pentru a-si ura “La multi ani!”, dar si pentru a desface sticlele de sampanie, sub ploaia de artificii care au brazdat cerul. De fapt, la Ploiesti, se poate spune ca s-a pastrat traditia, municipalitatea organizand un spectacol in aer liber in zona Palatului Culturii.
Ca, intr-adevar, a fost mare nebunie de Revelion pe strada, s-a vazut inclusiv ieri, la pranz, pe spatiile verzi, unde, inca se mai odihneau confetti, dopurile si cioburile sticlelor de sampanie.
N.DUMITRESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDe la 1 ianuarie,
Articolul următorFemei prahovene