declara Adrian Semcu – presedintele
Filialei Prahova a PNL

– Domnule presedinte, dupa o guvernare de patru ani si dupa cele aproximativ 20 de procente din preferintele electoratului obtinute in alegerile parlamentare, partidul dv a intrat in opozitie. Cum apreciati aceasta noua situatie la care, sa fim sinceri, foarte multi liberali nu se asteptau?
– Mai intai de toate as dori sa adresez, tuturor cetatenilor prahoveni, urarile mele sincere pentru un an mai bun, cu sanatate, cu cat mai multe impliniri, si sa reuseasca sa treaca peste criza economico-financiara. Cat despre obiectul intrebarii dv, pot sa spun ca PNL a mai fost in opozitie, nu-i o situatie inedita. Este drept, intr-adevar, ca nu ne asteptam la acest statut dupa rezultatele obtinute in alegeri dar, daca la nivel central s-a ajuns la concluzia ca Romania poate fi guvernata printr-o „solutie imorala” – declarata astfel chiar de catre presedintele Traian Basescu – PNL accepta ideea de a fi in opozitie si vrea sa demonstreze ca guvernarea liberala a avut solutii bune. Noi, cand am facut promisiuni, le-am si indeplinit, iar cand am considerat ca nu putem face ceea ce am promis am discutat cu federatiile sindicale si le-am argumentat situatia. Acum, asadar, asteptam sa vedem cum se vor realiza promisiunile acestei noi guvernari.
– Filiala pe care o conduceti a reactionat, in vreun fel, fata de aceasta noua situatie?
– Reactia membrilor nostri de partid a fost una fireasca. In decembrie, de exemplu, la ultima sedinta a Biroului judetean, am avut o prima discutie asupra rezultatelor obtinute, in judet, in alegerile din noiembrie si am hotarat sa facem evaluarea acestora in perioada urmatoare, cand apele se vor fi linistit. Aceasta evaluare va fi realizata pentru fiecare colegiu in parte si vor participa atat candidatii, cat si presedintii organizatiilor locale si primarii nostri din colegiile respective. Si, in mod sigur, dupa aceste evaluari, vom lua si unele hotarari in cazurile in care vor iesi in evidenta slabiciuni ale organizatiilor locale.
– Din cate ne amintim, si dupa alegerile locale ati luat unele masuri de dizolvare a unor conduceri de organizatii locale…
– Intr-adevar, tot in urma unor analize asupra rezultatelor de la „locale” am schimbat cateva dintre conducerile organizatiilor noastre, stabilind conduceri interimare. Din acest motiv, in perioada care urmeaza vom pregati si alegerile statutare ale organelor de conducere respective, asa cum este cazul la Campina sau Boldesti-Scaieni.
– Dar la alegerile europarlamentare va ganditi?
– Bineinteles; in urma rezultatelor pe care le-am obtinut in noiembrie, la parlamentare, Filiala Prahova a PNL va incerca sa sustina nominalizarea pe lista de candidati pentru “europarlamentare” – unui reprezentant al nostru. El urmeaza sa fie nominalizat de catre conducerea organizatiei, in urma unor analize care sa ne dea si garantia ca vom avea succes,
– Domnule Semcu, dv sunteti si vicepresedinte al Consiliului Judetean. In aceasta calitate, cum va veti implica in programul de dezvoltare a judetului?
– Conducerea Consiliului Judetean Prahova are inca de pe acum, la inceputul lui 2009, garantia ca vom primi de la UE fonduri de cel putin 400 milioane de euro pentru realizarea a diferite proiecte. Iata, de exemplu, 147 de milioane de euro se vor repartiza pentru programul de dezvoltare si modernizare a retelelor de apa potabila, canalizare si statii de epurare din localitatile judetului. Cum acest domeniu mi-a fost repartizat, ma vad obligat sa ma ocup, cu prioritate si cu toata priceperea mea de finalizarea acestui mare proiect, ca sa nu ajungem in situatia petrecuta cu proiectul Samtid, la care s-au inregistrat si foarte mari intarzieri, si numeroase lucrari de calitate indoielnica, creand astfel probleme atat localitatilor, cat si Consiliului Judetean. Iar o motivatie pentru cresterea raspunderii cu care vom aborda acest nou proiect este chiar suma mult mai mare pe care trebuie sa o folosim, pentru a ne incadra si in termenele stabilite, si in nivelurile de calitate proiectate.
– Puteti sa va referiti, acum, la unul dintre obiectivele acestui proiect?
– Chiar as putea spune ca ma preocupa, in mod special, noua aductiune de apa potabila Ploiesti-Mizil, o lucrare de mare anvergura , despre care vreau sa spun ca a reprezentat chiar un proiect de care m-am ocupat cu vreo sase ani in urma dar care, din motive obiective, a ramas nefinalizat. Acum, sunt convins ca-l vom finaliza si ca Mizilul va dispune de cantitatile de apa necesare. In acelasi timp, vor fi alimentate si comunele din zona – Albesti, Tomsani, Colceag, Ceptura, Baba Ana, iar vechea retea de alimentare a Mizilului – conducta Baltesti-Urlati – va fi reabilitata chiar din acest an si va asigura apa potabila in localitatile de pe Valea Cricovului.
A consemnat
Leon CHIRILA