Zilele trecute, la Centrul International de Conferinte Casino din Sinaia s-a desfasurat prima intalnire a membrilor Asociatiei Microregiunea Turistica „Muntii Bucegi”, o structura organizatorica specifica vaii superioare a Prahovei. Obiectul acesteia – si, in acelasi timp, subiect al preocuparilor – il constituie, cum lesne se poate deduce, dezvoltarea acestei zone si cresterea interesului public fata de arealul respectiv. Au fost, astfel, prezenti primarii si viceprimarii oraselor Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal, Bran si Rasnov, precum si doi reprezentanti ai Consiliului Judetean.
Pe ordinea de zi a intalnirii s-au aflat dezbaterea si aprobarea unui proiect intitulat „Promovarea potentialului turistic, antropic si natural din zona Muntilor Bucegi”, multe dintre ideile exprimate transformandu-se in tot atatea puncte din hotararea ce a fost adoptata. Astfel, proiectul cu pricina se va materializa, deocamdata, in realizarea unui site, a unor harti si a mai multor materiale promotionale in care sa se regaseasca intreaga zona turistica a Bucegilor. De asemenea, membrii asociatiei si-au exprimat opiniile legate de bugetul acesteia, pentru ca, in final – tinand cont de proiectele si actiunile ce urmeaza a fi desfasurate sau initiate – sa se cada de acord asupra necesitatii majorarii cotizatiei achitate de fiecare membru. Un alt subiect important al dezbaterilor a fost legat de pregatirea tuturor localitatilor implicate in desfasurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2013, sens in care primarul Vlad Oprea a sustinut ideea „reluarii discutiilor cu noul guvern al tarii si, implicit, cu Ministerul Turismului si cu cel al Tineretului si Sportului, in vederea sustinerii de catre aceste structuri administrative centrale a pregatirilor care se impun, mai ales in ceea ce priveste infrastructura si dotarile tehnice necesare”.
Leon CHIRILA














