RUXANDRA IONESCU (I)
Ruxandra Ionescu a fost prea desteapta, prea citita, prea talentata, prea harnica si prea voluntara pentru a trece neobservata prin epoca ei. Cu toate acestea – sau poate tocmai de aceea – nu a fost totdeauna inteleasa si simpatizata.
S-a nascut la Bucuresti, la 7 septembrie 1946, dar foarte curand s-a mutat cu familia in Ploiesti, care a devenit orasul ei cvasinatal. Tatal, D.Ionescu, era ploiestean, facuse cursurile secundare la faimosul liceu “Sfintii Petru si Pavel” unde daduse dovada de o deosebita inzestrare pentru stiintele realiste (matematica, fizica, chimie). Aici primise si o porecla, “Boamba“, pe care o va purta toata viata. Se datora poate si infatisarii sale (scund, bine legat, rotund), dar mai ales impetuozitatii sale, caracterului sau exploziv. Facuse, la Scoala Politehnica din Bucuresti, facultatea de chimie industriala pe care o terminase cu mare succes. A fost angajat, imediat, de petrolifera “Muntenia“ care, ulterior, l-a trimis ca inginer chimist la Ploiesti, la Rafinaria „Vega”, unde va face o remarcabila, dar, din pacate, prea scurta cariera. A fost un om bun, care a tinut mult la familia sa, dar nu i-a putut acorda o prea mare parte din timpul sau, acaparat de profesie si de alte preocupari.Mama sa, Felicia Ionescu, nu era prahoveanca si, prin casatorie, intrerupsese, dupa anul II, studiile de pian de la Conservator. Dupa infiintarea Scolii Populare de Arta din Ploiesti a reusit sa obtina aici un post de corepetitoare pe care a functionat cateva decenii. Casa parinteasca a micutei Ruxandra a fost un apartament in colonia Rafinariei „Vega”, colonie aflata in incinta intreprinderii, undeva dincolo de marginea de nord a orasului Ploiesti. Neavand nici copii de varsta ei in colonie, nici rude apropiate, nici familii prietene, a crescut singuratica. In 1951, cand mama ei s-a angajat, ca sa n-o lase singura acasa, o lua cu ea la Scoala Populara de Arta. Neobisnuit de cuminte pentru cei cinci ani ai ei statea ore intregi intr-un colt de banca ascultand vocalizele si exercitiile si lidurile sau ariile elevelor de la canto indrumate de profesoara si acompaniate de mama ei. La varsta de sapte ani a fost data la scoala. Invata la fostul liceu “Despina Doamna“ care in 1948 devenise Scoala Medie de fete de 10 ani, cuprinzand si ciclul I (clasele primare) si ciclul II (clasele gimnaziale V-VII) si ciclul mediu (clasele liceale VIII-X) si functiona in Palatul Scoalelor Comerciale de pe strada Gh.Doja nr.98. Desigur, la scoala, nu a avut niciun fel de probleme, era un copil cuminte, inteligent si cu o sarguinta iesita din comun.
Problema cea mai grea ramanea naveta, pe care nu putea sa o faca singura. Mama sa era obligata s-o aduca dimineata la scoala, sa se repeada la pranz s-o ia sa o aduca la Palatul Culturii, unde functiona Scoala de arta si s-o tina pana isi termina orele ca sa mearga impreuna acasa. Se intelege ca in 1957, termina clasele primare ca premianta.
In clasele ciclului II, a ramas aceeasi eleva eminenta, premianta, dar in viata ei au intervenit unele schimbari. Mai intai, din toamna lui 1956, invatamantul romanesc se mixtase, dar in clasa a V-a nu aparuse niciun baiat acum erau trei sau patru si cum se schimbase putin si efectivul de fete, incepea sa apara o atmosfera noua, mai vie care n-a deranjat-o prea tare, ea fiind totdeauna in garda si avand replica prompta. Avea acum mai multe profesoare, toate apreciind-o fara exceptie si creandu-i o frumoasa reputatie in scoala. Acum, dupa ce termina orele de curs, se ducea singura la Palatul Culturii sa-si intalneasca mama si sa se duca acasa. De altfel, cum, intre timp, tatal ei decedase si Rafinaria „Vega” avea nevoie de apartamentul in care locuiau, a sprijinit-o pe mama ei in obtinerea unui apartament in oras, in care s-au mutat. Schimbarea aceasta a fost cu atat mai binevenita cu cat in 1959, Scoala Medie “A. Toma“, cum se numea acum, s-a mutat in localul de pe Bulevard, eliberat de Scoala Medie Tehnica de Petrol. Acest fapt i-ar fi prelungit naveta de la Vega cu inca un kilometru si jumatate. Asa, a eliberat-o pe mama sa de nu stiu cate drumuri. Se putea duce la scoala si acasa singura si a inceput o viata normala. Se intelege ca si in acesti ani a fost premianta I incepand sa fie bine cunoscuta in toata scoala.
Paul D.POPESCU
