La sfarsitul anului trecut, la licitatia organizata de executivul campinean pentru delegarea gestiunii serviciului comunitar de transport public, au participat trei firme: Antagi, Gemila si Eliro. Daca prima dintre ele a fost descalificata din start, fiindca nu avea un parc auto suficient de mare, a doua a pierdut pentru ca a licitat in limite rezonabile, ceea ce nu s-a intamplat in cazul celei de-a treia. Castigatoare a fost desemnata societatea Eliro, bine cunoscuta prin faptul ca deserveste, de cativa ani, si traseul Gara-Banesti. Aceasta a oferit niste conditii incredibil de generoase, care, daca vor fi indeplinite, ar putea sa-i asigure transportatorului un loc in Cartea Recordurilor. Firma care a castigat traseele interne de transport persoane din municipiu poate fi considerata, dupa obligatiile pe care si le-a asumat, “mama ranitilor” pentru calatorii care ii vor solicita serviciile. Chiar daca in caietul de sarcini erau solicitate minimum sapte curse, Eliro s-a angajat la 40. De asemenea, s-a mai angajat sa asigure un confort la standarde occidentale si sa ofere abonamente extrem de avantajoase pentru elevi, pensionari si handicapati. Pana si angajatii Primariei au reduceri. Conducerea de la Eliro s-a angajat, de asemenea, ca biletul de calatorie sa fie de 0,90 lei, in conditiile in care celelalte doua firme sustineau un pret de 2 lei pe bilet. Viceprimarul Ion Dragomir a atras atentia reprezentantilor municipalitatii asupra ofertelor suspect de ge-neroase ale firmei castigatoare, pe care edilul le-a calificat drept neserioase. “Eu am suspiciuni ca aceasta firma va face toate lucrurile promise la licitatie si in baza carora a primit punctajul castigator A…I Eu cred ca au trecut tot ce se putea in oferta numai pentru a castiga. Desi se solicitau minim sapte curse, aceasta firma s-a angajat la 40! Cred ca nu au de gand sa respecte nimic, dar voi controla cu multa atentie desfasurarea activitatii. Daca nu se va tine de cuvant, vom rezilia contractul, iar firma nu va mai avea dreptul sa participe, in viitor, la licitatii asemanatoare”, a promis al doilea demnitar al orasului in plenul legislativului campinean.
Alesii au fost unanimi in a hotari ca, prin presa locala, sa se incerce popularizarea tuturor gratuitatilor si a facilitatilor promise de catre cei de la Eliro, pentru ca acestea sa fie cunoscute de catre toti calatorii.
Adrian BRAD














