După cum scriam într-o ediţie trecută a ziarului nostru, în această lună a demarat o primă etapă a lucrărilor de modernizare a clădirii Halelor Centrale. Astfel, până în primăvară, la cele şapte intrări ale imobilului se vor monta uşi automate şi perdele de aer cald, iar pavimentul acestora va fi înlocuit cu gresie adusă din străinătate, antiderapantă şi rezistentă la trafic greu.
Au apărut însă şi primele probleme. Este vorba despre faptul că în grinzile de susţinere ale uneia dintre porţi au fost descoperite infiltraţii, astfel că termenele de finalizare ale primei etape de modernizare vor fi decalate. Valoarea lucrărilor de modernizare şi îmbunătăţire a regimul termic s-au ridicat la 140.000 de euro, sumă ce a fost suportată de SC Hale şi Pieţe SA.
Această primă etapă a lucrărilor de modernizare face parte dintr-un proiect mai complex al conducerii SC Hale şi Pieţe care intenţionează, începând de anul viitor, să modernizeze întreaga clădire a Halelor Centrale. Acest proiect urmează să fie propus de către reprezentanţii instituţiei amintite Consiliului Local, iar dacă acesta este aprobat se va solicita un credit bancar în valoare de 1,6 milioane de euro, suma fiind necesară pentru realizarea lucrărilor în cauză. Odată ce linia de finanţare va fi deschisă vor putea demara lucrările de modernizare, ţinându se cont de arhitectura clădirii monument. „Lucrările vor dura, cu aproximaţie, un an şi se vor realiza pe porţiuni, astfel încât să nu se închidă Hala. În ceea ce priveşte lucrările care se vor realiza, printre altele, vor fi înlocuite reţelele electrice şi de canalizare ce nu au mai fost reparate din anii ’80, geamurile vor fi înlocuite cu termopan, iar pavimentul din întreaga clădire va fi schimbat”, ne-a precizat Valentin Spânu, directorul SC Hale şi Pieţe SA.
Anemary GRIGORE