Reprezentantii Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania (OAMMR) vor organiza si administra, incepand din acest an, Registrul National Unic al Asistentilor Medicali din Romania (RNUAMR). Acesta reprezinta un sistem informatizat complex, care va cuprinde toate datele profesionale ale fiecarui asistent medical. “Practic, este o baza de date care cuprinde intregul traseu profesional al asistentului medical. In momentul in care un asistent medical va dori sa consulte acest Registru Unic, pentru a vedea inclusiv numarul de credite pe care l-a obtinut pe parcursul unui an, el poate face acest lucru foarte simplu, pe baza Codului Numeric Personal (CNP) sau al numarului de inregistrare”, a declarat Liliana Iordache, presedintele OAMMR Iasi. Potrivit acesteia, pana acum, Registrul National Unic al Asistentilor Medicali din Romania se afla la Ministerul Sanatatii, urmand ca din acest an, respectiva baza de date sa treaca in administrarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania. “Aceasta baza de date va fi editata si publicata anual si, de asemenea, reeditata in fiecare an. Indiferent de ceea ce se intampla cu traseul profesional al unui asistent medical, acesta se va regasi in aceasta baza de date”, a precizat Liliana Iordache. Registrul National Unic al Asistentilor Medicali din Romania a fost infiintat pe baza Directivei nr. 36 a Uniunii Europene, acesta putand fi consultat de institutiile de profil comunitare atunci cand un asistent medical din Romania solicita drept de practica in tarile UE.














