Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) favorizeaza companiile private din sectorul gazelor naturale, carora le permite cresteri de tarife, dar nu si societatilor de electricitate, detinute de stat, a declarat secretarul de stat in Ministerul Economiei Tudor Serban. “In timp ce ANRE, de mai multe ori in 2007 si 2008, atunci cand a considerat ca este momentul, a acordat imediat cresteri de tarife la distribuitorii de gaze, nu acelasi lucru s-a intamplat si la electricitate. Firmelor de distributie (n.n. – a electricitatii) si inclusiv la Transgaz nu le-a recunoscut tarifele. Rolul ANRE este sa fie arbitru corect, nu sa se comporte mai parinteste cu unii”, a afirmat Serban, ieri, intr-o conferinta de presa organizata la Bursa de Valori Bucuresti cu ocazia aniversarii unui an de la listarea Transgaz. El a afirmat ca majorarea tarifelor la electricitate nu a urmat cresterile celor de la gaze naturale, ceea ce a dezavantajat producatorii de energie, toti detinuti de stat, prin obtinerea unor profituri mai mici. “Nu a fost o corelare intre pretul gazelor si cel al energiei”, a adaugat Serban. Oficialul a adaugat ca Ministerul Economiei va face, impreuna cu ANRE, “o oarecare ordine” in legislatie, pentru ca multe probleme “sunt lasate sa curga in favoarea Distrigaz Sud si E.ON Gaz, chiar si Petrom”, de multe ori in defavoarea consumatorilor.














